Mai multe asociaţii de business din România, printre care CFA, cea a pensiilor private, cea a administratorilor de fonduri şi Romanian Business Leaders critică decizia ASF de a nu mai permite fondurilor de pensii să investească în private equity, după frauda de la BRD Pensii. Instabilitatea legislativa in acest domeniu, spun asociațiile, ar putea anula pe termen lung apetitul fondurilor de private equity de a se finanta din Romania si a finanta Romania, precum si orice intentie a unui fond de pensii private obligatorii de a se angaja in viitor in astfel de finantari. Asociaţiile locale cred că decizia ASF taie un canal alternativ de finantare a economiei romanesti, care s-ar fi putut alatura celui bancar si celui bursier. Asta după ce Daniel Apostol, director de comunicare al ASF, a declarat săptămâna trecută că ASF a decis să interzică administratorilor de pensii private să investească banii din pilonul 2 în fonduri de private equity, adică în active cu grad de risc foarte ridicat, tocmai pentru că doreşte protejarea contribuţiilor a circa 8 milioane de cetăţeni într-o perioadă de incertitudine, scrie ZF. Discutăm pe larg aici, la „Ce câștig azi?”

Sistează sau nu sistează Putin gazele spre Europa, la iarnă? Vom avea sau nu cu ce ne încălzi economia? Pentru că raționalizările, dacă vor fi, se vor aplica consumatorulor industriali. Este scenariul negativ pe care îl ia în calcul guvernul Ciucă. Dacă rămânem fără gazele rusești, am putea acoperi deficitul cu gaze din Azerbaidjan sau Emiratele Arabe Unite. Dar nu există acorduri deja stabilite, doar negocieri. Iar negocierile nu pot oferi siguranță companiilor. Azomureș sau Alum Tulcea au anunțat deja suspendarea activității, din cauza prețurilor mari la gaze. Urmează măsuri similare și din cauza lipsei de gaze, la iarnă? Și cu ce costuri pentru economie? Discutăm în câteva momente. Începem.

Nu te bate gândul cum te bate guvernul chinez. Cercetătorii din această ţară au început să testeze pe membrii Partidului Comunist un program de inteligenţă artificială, care aparent, le poate citi gândurile. 43 de membri de partid au fost deja examinaţi, iar expresiile lor faciale şi undele cerebrale au fost monitorizate în timp ce aceştia citeau programul Partidului Comunist, dar şi realizările Guvernului. Cu acest soft, cercetătorii spun că pot determina cât de receptivi şi educaţi în privinţa partidului sunt cei testaţi. Citirea undelor cerebrale nu este o noutate pentru China. În 2018, o tehnologie asemănătoare a fost folosită pe mai mulți lucrători în fabrică, pentru a fi monitorizate stări cum ar fi depresia, anxietatea sau furia.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Euro a ajuns la minimul ultimilor 20 de ani față de dolarul american. Moneda unică europeană a scăzut, marți, cu 1,2%, până la 1,0298 dolari, cel mai slab nivel din decembrie 2002. Perspectiva unui ciclu de creștere a dobânzilor mai puțin agresiv din partea Băncii Centrale Europene convinge tot mai mulți comentatori și jucători pe piețele monetare că euro va ajunge, în curând, la paritate cu dolarul, scrie Bloomberg.

Din cauza inflației ridicate, 56% dintre companii sunt îngrijorate de capacitatea lor de a satisface cererea angajaţilor pentru salarii mai mari. 63% dintre respondenţi declară că organizaţia lor nu deţine expertiza internă necesară pentru a gestiona impactul unei noi crize asupra afacerii lor. 74% dintre companii ar investi în îmbunătăţirea performanţei sustenabilităţii, iar 66% ar efectua plata mai rapidă către furnizori”, arată Raportul European al Plăţilor, ediţia 2022, publicat de Intrum. În România, 360 de companii au participat la studiu.

Rusia închide între 11 și 21 iulie principalul gazoduct spre Europa, Nord Stream 1, pentru lucrări de mentenanță. Oficialii germani se tem însă că mișcarea face parte din planurile lui Putin de a opri livrările de gaze, pentru a lăsa Europa fără suficiente stocuri pentru iarnă. În paralel, circa 15% dintre lucrătorii din industria de petrol și gaze din Norvegia au intrat în grevă. Norvegia este cel mai mare producător de petrol și gaze din Vestul Europei.

Multe dintre principalele economii ale lumii vor intra recesiune în termen de 12 luni, pe măsură ce băncile centrale vor înăspri agresiv politica monetară pentru a combate inflația în creștere, spune economistul șef al firmei de brokeraj Nomura Holdings. Statele Unite, marile economii din zona euro, Marea Britanie, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Canada sunt țările care vor înregistra pierderi economice în termen de 1 an, arată studiul Nomura.

Italia a decretat stare de urgenţă în nordul ţării, după ce mai multe regiuni au fost lovite de cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani. Cele mai afectate zone sunt cele din jurul râului Pad, care reprezintă aproximativ o treime din producţia agricolă a ţării. În România, seceta din acest an va afecta culturile de grâu, dar și pe cele de porumb, floarea-soarelui sau rapiță, spun agricultorii, iar prognozele arată că România se va confrunta cu o perioadă secetoasă în continuare.