Economiile populației în lei și valută la băncile din România se ridică la 283 de miliarde de lei. Cel mai ridicat nivel din istorie, potrivit ZF! Și numărul depozitelor de peste 100.000 de euro a crescut cu peste 7.200 față de anul anterior. O concluzie? Sistemul bancar din țară se apropie de cel Elvețian. Ce semnifică asta și cât de mare e încrederea oamenilor în bănci, discutăm aici, la „Ce câștig azi?”. Bogdan, cum îți începi săptămâna?

Cum va fi România afectată de decretul lui Putin de a plăti gazul în ruble ? Chiar dacă dependența de gazele din import este destul de mică, iar țara noastră nu are contract direct cu rușii, cum gestionăm situația? Va trebui să raționalizăm și noi gazele? Și în ce măsură? Comisia Europeană le-a transmis celor care au contracte în dolari sau euro că nu sunt obligați să plătească în ruble. Dar, dacă Rusia sistează gazele, cum putem compensa lipsa? Discutăm pe acest subiect cu Adrian Vintilă. Aici la Ce Câștig Azi!

Poveștile mele. Societățile incluse în Top 5 cele mai profitabile companii de stat au înregistrat profituri importante pe parcursul ultimilor 8 ani. De la 2,7 miliarde de lei în 2013, la 4,2 miliarde de lei în 2020. Prima în acest top este Hidroelectrica, cu 1,4 mld. lei, urmată de Romgaz pe locul 2, cu 1,2 mld. lei profift, și de Nuclearelectrica, pe trei, cu 699 de milioane de lei, în 2020.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Conflictul din Ucraina va reduce la jumătate creșterea comerțului global. E avertismentul Organizației Mondiale a Comerțului. Prognoza anterioară de creștere de 4,7% a fost redusă la 2,5%. Reducerea este, de asemenea, legată de problemele continue ale lanțului global de aprovizionare care au început ca urmare a pandemiei.

Andy Jassy a încasat 212 milioane de dolari în primul său an la șefia Amazon. De șase ori mai mult decât veniturile sale din anul 2020. Doar o parte infimă fost, însă, sub formă de salariu propriu-zis: 175.000 de dolari. Restul, sub formă de acțiuni.

În pofida conflictului din Ucraina, angajatorii din Romania recruteaza în ritm alert și au scos la concurs peste 38.000 de joburi, cu 62% mai mult față de perioada similara a anului anterior, potrivit eJobs. Numărul de salariaţi a depășit 5 milioane de persoane în ianuarie 2022. Este cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani.

Dacia Spring se scumpește iar și depășește 20.000 de euro, preț fără subvenții. Peste 27.000 de exemplare Dacia Spring au fost vândute în Europa anul trecut, ceea ce o duce pe locul 14 între mașinile electrice vândute în Europa.

Starlink lansează serviciul prin satelit în Filipine. Compania lui Elon Musk, SpaceX, înființează astfel prima filială într-o țară din Asia de Sud-Est. Starlink are o rețea de peste 1.400 de sateliți care pot oferi acces la internet în regiuni izolate sau lovite de dezastre naturale.