O parte dintre liderii Uniunii Europene înclină spre un compromis care ar interzice livrările de petrol rusesc pe mare dar ar scuti, temporar, livrările prin conducta Drujba. Asta în ideea de a da Ungariei mai mult timp, astfel încât blocul comunitar să ajungă la un acord cu privire la un nou pachet de sancţiuni impuse Rusiei, transmite Bloomberg. Discutăm subiectul cu fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu. aici la Ce Câștig Azi!
Advertisment
Principalele organizaţii şi asociaţii patronale din România au avut termen două zile, între 25 și 27 mai, să-și spună opinia despre evoluția viitoarei politici fiscale Un interval foarte scurt, spun antreprenorii de la noi. Este doar o mimare a consultărilor care ar trebui să aibă loc între antreprenori şi guvern în momentul în care se ia decizia modificării codului fiscal, spune o sursă apropiată mediului de afaceri. Au reușit, totuși, să transmită câteva direcții. Au spus un “nu” răspicat impozitului progresiv și modificării sistemului de de impozitare al microîntreprinderilor. Ce urmează? Ce urmărește guvernul Și cum pot reacționa antreprenorii locali? Discutăm în câteva momente. Începem.
Invazia Rusiei în Ucraina și aprovizionarea optimă împiedicată de pandemia Covid-19, generază situații fără precedent pe teritoriul European. Produsul intern brut în zona euro ar putea scădea cu 920 mld. €. până în 2023, conform unui raport Accenture. Un conflict prelungit la nord de țara noastră ar putea aduce inflația până la 7,8% anul acesta, înainte de a scădea în 2023.
Titlurile zilei
Piaţa globală de energie este atât de volatilă în această perioadă, încât nimeni nu poate şti care vor fi preţurile peste un an, spune Iuliana Pănescu, şefa diviziei de trezorerie a companiei Premier Energy.
Mai ceva decât Ana lui Manole, elicopterul Ingenuity face față condiților extreme de pe Marte și trimite date despre cel mai lung zbor al său. A urcat până la 10 metri altitudine, a prins o viteză de 20 de km/h și a parcurs cu succes cea mai mare distanță de până acum. 704 metri. Deși pare un zbor mic pentru Ingenity, este un progres mare pentru omenire.
Doar cinci dintre cele 12 companii listate la Bursa de la Bucureşti care au fost incluse în indicii furnizorului global FTSE Russell înregistrează creşteri ale capitalizării din ziua anunţului de includere şi până în data de 26 mai 2022, scrie ZF. Nuclearelectrica are cea mai mare creştere a capitalizării din 1 aprilie 2020 încoace, cu un plus de 224,17%. Urmează Banca Transilvania, cu o creștere la zi de 71%. A treia cea mai bună dinamică este cea a dezvoltatorului imobiliar One United Properties, respectiv 18,7% din 22 noiembrie 2021, ziua anunţului, încoace. La o lună distanţă, acţiunile aveau un plus de 3,4%.
Și Regatul Unit vrea săptămâna de muncă de patru zile. Din iunie, 3.000 de angajați din 60 de companii încep testul la scară largă. Teste asemănătoare au avut loc în Spania, Islanda, Statele Unite şi Canada şi urmează să înceapă – în august – în Australia şi Noua Zeelandă. În România, acest concept a apărut în 2016. Agenţia de marketing digital WebDigital a decis atunci reducerea numărului de zile lucrătoare pe săptămână. Măsura a fost luată pentru a spori eficiența angajaților.
Cea mai radicală transformare a unei firme din Big Four din ultimele două decenii: EY analizează listarea pe bursă sau vânzarea parţială a diviziei globale de consultanţă. O vânzare sau listare a unei participaţii ar ridica perspectiva unor câştiguri masive pentru partenerii actuali ai EY care deţin şi conduc firma. Asta amintește de ofertele publice iniţiale ale Goldman Sachs în 1999 şi Accenture în 2001.
Această transformare vine ca soluție la conflictele de interese care au afectat profesia şi au atras atenţia autorităţilor de reglementare
Activităţile de consultanţă ale EY au generat anul trecut venituri de 26 miliarde de dolari şi au 166.000 de consilieri.
Activităţile de audit ale EY, care au generat anul trecut venituri de 14 miliarde de dolari, vor rămâne probabil sub formă de parteneriat în urma unei eventuale despărţiri, scriu colegii de la ZF.
Noile investiţii ar putea să o ajute să stimuleze creşterea şi să concureze cu afaceri de consultanţă mai mari, cum ar fi Accenture, companie evaluată cam la 200 de miliarde de dolari la bursa de la New York.
Mai mult, o despărţire ar permite activităţii de consultanţă a EY să câştige lucrări de la companii auditate de EY. Practic, vor deschide o serie de noi clienţi potenţiali care, în prezent, sunt inaccesibili în conformitate cu normele de independenţă.
Un partener senior de la o altă firmă spunea că vânzarea unor părţi ale afacerii şi înmânarea câştigului neaşteptat partenerilor ar modifica semnificativ structura existentă, în care “intri gol şi pleci gol”, capitalul afacerii fiind păstrat pentru generaţia următoare.
Cu toate acestea, mulţi contabili consideră că EY este cea mai bine plasată pentru a impune schimbări internaţionale semnificative. De ce? Pentru că şefii săi globali au o influenţă mai mare decât în cazul concurenţilor, unde partenerii de rând au mai multă putere.