Paolo Gentiloni, comisarul european pe economie spune că economia europeană şi românească îşi revin puternic după pandemie. Iar creşterea economică, atât în România cât şi în UE va fi în jur de 4% în 2022. “Evoluţia economică va fi influenţată de războiul din Ucraina. Dacă statele europene vor acţiona în sinergie, impactul războiului va avea un efect limitat”, a spus acesta în cadrul unei vizite la Bucureşti. Avem însă suficient teren pentru optimism durabil? Băncile de la noi și-au revizuit consistent în scădere prognozele privind creșterea economică. BCR și-a coborât prognoza privind PIB-ul în 2022, de la 4% la 3,2%. Banca Transilvania scade prognoza de creștere economică la 3,5% din PIB în 2022, față de 4,3% cât estima anterior. Iar ING nu mai mizează că economia va crește anul acesta cu 4,5%, ci cu 3,2%. Sunt cu Adrian. Cât de optimist ești azi? Să știu cât de realistă e pentru tine o asemenea estimare, de plus 4% pentru PIB-ul României în 2022, în condițiile inflației, crizei din energie și a conflictului din Ucraina?

Marile companii sunt solidare cu Ucraina și părăsesc piața din Rusia, în încercarea de a submina economia care finanțează mașina de război a lui Putin. Peste 400 de giganți ai economiei mondiale s-au retras, cel puțin temporar, din Rusia. Alte companii refuză plecarea, pe motiv că activele pe care le-ar lăsa în urmă ar consolida, de fapt, economia rușilor. Aproape 50 de companii cu afaceri cumulate de sute de miliarde de dolari sunt puse la zid de

Occident pentru refuzul de a părăsi Rusia. Printre ele, companii europene, unele dintre franceze: Auchan, Total Energies sau Leroy Merlin.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Sunt motivele invocate de ele autentice, sau sunt doar încercări de a masca lăcomia care caracterizează marile corporații, cum acuză ucrainenii? Discutăm subiectul aici, la Ce Câștig Azi. Începem.

O nouă dezvăluire pe piaţa salariilor din România: Francois Bloch, CEO BRD, are un salariu lunar de 50.000 de euro. Pentru anul trecut i-a fost acordat un bonus de 465.000 de euro, din care a încasat 186.000 de euro, scrie ZF. Săptămâna trecută au fost publicate oficial, pentru prima dată de la privatizarea din 2004, veniturile conducerii celei mai mari companii din România: Christina Verșer CEO Petrom, are un salariu de bază de 414.000 de euro, adică 34.500 de euro lunar. Iar în 2021, bonusurile şi acordarea de acţiuni au adăugat circa 1,1 mil. euro. Pachetul salarial brut? 1,5 mil. euro.

România este văzută sub umbrela NATO şi – prin prisma aşteptatei stabilităţi guvernamentale şi politice – şi ca o destinaţie în continuare foarte bună pentru IT. Un mare grup european de IT discută intrarea în România cu un centru unde să angajeze 500-800 de oameni care să lucreze pentru piaţa din Germania. Ce ar însemna un nou centru de IT pentru noi, cum atragem investiţii importante de la marile companii de tehnologie și cum reușește România să rămână pe radar pentru industria de IT, afli puțin mai târziu aici, la Ce Câștig Azi.

Elon Musk, liderul Tesla şi cel mai bogat om din lume, “se gândeşte serios” să își facă propria platformă de socializare. Totul a pornit după ce un utilizator de pe Twitter l-a întrebat pe miliardar dacă ar vrea să dezvolte o platformă de social media bazată pe un algoritm open source, care ar prioritiza libertatea de exprimare. Înainte cu o zi, Musk a lansat un sondaj pe Twitter, în care îi întreaba pe utilizatori dacă sunt de părere că această platformă respectă principiul libertății de exprimare. Peste 70% au votat: NU.

Una rece, una caldă. Cresc prețurile, dar crește și producția. Managerii din România estimează că, în perioada martie-mai, va exista o creșterecmoderată a activității în industria prelucrătoare. Cea mai mare creștere este estimată în sectorul de fabricare a băuturilor, cu un sold conjuctural plus 39%. Pentru activităţile de fabricare a echipamentelor electrice, managerii preconizează un sold conjunctural plus 21%, arată datele INS.

Rusia rămâne și fără berea Heineken. Olandezii au hotărât să înceteze operațiunile, mutare care îi costă 400 de milioane de euro. Al doilea cel mai mare producător de bere din lume intenționează să-i plătească pe cei 1.800 de angajați din Rusia până la finalul anului 2022, iar business-ul va fi transferat unui alt proprietar, al cărui nume nu a fost dezvăluit. Heineken este primul producător de bere care părăsește definitiv Rusia.

Pentru al 20-lea an consecutiv, compania de marketing Distinctive Assets distribuie faimoasele pungi cu cadouri „Everybody Wins” nominalizaților la Oscar. Pachetul de anul ăsta este evaluat la puțin peste 137.000 dolari și include diverse articole, de la ulei de măsline cu foiță de aur până la vouchere pentru operații estetice în valoare de 10.000 dolari. Însă cei care acceptă cadourile se obligă să plătească taxe uriase, pentru că

Fiscul american nu consideră că sunt acordate din prietenie sau respect. Pentru cei cu venituri mari, cum sunt actorii de la Hollywood, taxele ajung până la 50%.