Salut, ești la Ce Câștig Azi! Banii nu dorm, dar avem niște bani care stau pe loc.

Ce face direcţia de gestionare a PNRR din Ministerul Fondurilor Europene, care are pe mână toate cele 29 mld. euro? Despre activitatea şi responsabilităţile exacte ale acestei instituţii nu sunt informaţii publice, iar Ziarul Financiar a obţinut de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene detalii despre departamentul în cauză. Direcţia are în sarcină tot ce ţine de monitorizarea atingerii ţintelor şi jaloanelor, toată comunicarea cu Comisia Europeană pe tema PNRR, activităţi de control şi prevenţie pentru implementarea PNRR şi control la faţa locului pentru implementarea proiectelor de investiţii. Din 30 iunie, directorul general al DGMMRR este Ancuţa Condurache, care a fost numită temporar în funcţie, după demisia Ramonei Moldovan, din motive personale. Vorbim despre traseul banilor din PNRR și ce responsabilităţi are direcţia de gestionare a PNRR astăzi, la Ce Câștig Azi. Sunt cu Bogdan

Cu cât avansăm mai mult către finalul anului cu atat avansează și inflația. În luna aprilie era de 13,8%, în mai 14,5%. In iunie ajunge la 15,1%. Cele mai mari scumpiri au fost înregistrate în ultimul an la mărfuri, urmate de alimente, şi servicii. Cele mai mari creşteri de preţ la mărfuri față de aceeași perioadă a anului trecut, sunt înregistrate la gaze, combustibili, şi energia termică, în timp ce energia electrică s-a scumpit cu 17%. Până unde poate să ajungă? Aflăm aici la Ce câștig azi! Începem.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties bifează tranzacţii de 362 mil. lei în primul an de listarea pe BVB. Compania derulează o operaţiune de majorare a capitalului social prin care vrea să atragă 470 mil. lei de la investitori. One United Properties a fost a opta cea mai tranzacţionată companie din indicele BET, iar raportul dintre lichiditate şi free-float s-a ridicat la 27%.

Aşa cum au promis, ruşii au oprit livrările de gaze prin Nord Stream 1. Importurile totale de gaze ale UE de la ruşi erau de circa 155 de miliarde de metri cubi. Deşi oprirea livrărilor ar trebui să fie numai de 10 zile, sunt semne de întrebare majore că ruşii chiar vor relua alimentarea după această perioadă în care sunt progra­mate anumite operaţiuni tehnice la Nord Stream 1. România ar trebui să îşi reducă cererea de gaze cu o treime pentru a trece cu bine iarna în absenţa totală a gazului rusesc. De unde se va tăia? În cazul României, cu excepţia gazului nou din Marea Neagră extras de la americanii de la Black Sea Oil and Gas, la acest moment nu sunt alternative concrete pentru a acoperi o eventuală sistare a gazului rusesc. Mai mult, depozitele de înmagazinare sunt pe jumătate goale, scrie ZF.

O vilă istorică din zona centrală a Bucureştiului, de pe Strada Căderea Bastiliei, a fost vândută de curând de către Fundaţia George Soroş unei societăţi deţinută de un investitor local, împreună cu ICD Grup, grup ce aparţine familiei Chitafeş. Proprietatea, în suprafaţă de 1.300 de mp utili şi cu un teren de 1.200 de mp, este evaluată la peste 2 milioane euro, scrie ZF.

Tarfin, startup-ul de origine turcă lansat în aprilie pe piaţa locală, obţine autorizarea BNR şi începe să finanţeze fermierii şi distribuitorii de produse agricole din România. Potrivit datelor furnizate de Banca Mondială, de la începutul anului, preţurile fertilizanţilor au crescut cu aproximativ 30%.

Dacia este singura marcă europeană din rândul celor mai mari 20 de branduri auto din Europa ale cărei vânzări au crescut în primul semestru. Vânzările  s-au ridicat la 277.885 unităţi, în creştere cu 5,9% faţă de cele înregistrate în perioada similară a anului trecut, anunţă compania.

Camping-ul poate capăta o nouă dimensiune cu XBUS-ul germanilor de la Electric Brands. Start-up-ul prezintă o variantă finală sau cel puți aproape de final a rulotei electrice CAMPER XBUS. Sau rulota ca un LEGO. Asta pentru că este o rulotă modulară electrică. O vedem imediat, aici la Ce Câștig Azi! Începem.