Dacă atunci când Musk a anunțat că nu mai cumpără Twitter se aștepta să se încheie cu toată afacerea asta, s-a înșelat. Faptul că a renunțat la achiziția de 44 de mld.$ nu este un sfârșit, ci din potrivă este un nou început. Urmările imediate sunt un proces cu una din ele mai cunoscute platorme de social media din internet și o înfruntare destul de fierbinte cu Donald Trump. Fostul președinte se folosește de fiecare ocazie pentru a câștiga popularitate pentru viitoarele alegeri din sua din 2024 și-l numește pe Elon Musk un “artist al minciunilor”. Ca o luptă de “Yo mamma” în curtea liceului, Musk răspunde acuzaților, ironic sau nu , printr-un tweet. Cum se desfășoară  războiul de imagine al miliardarilor vedem aici în curand la Ce Câștig azi!

Bursa de Valori București a deschis ședința de tranzacționare de astăzi pe plus. (VO) La ora 10 și 30 de minute indicele principal BET se aprecia cu 0,18%,  BET-NG cu 0,38%, iar BET-FI era în scădere cu 0,59%. Piaţa locală a încheiat primele şase luni din 2022 cu o creştere de 0,83% prin prisma BET-TR, indice unde sunt incluse dividendele distribuite către acţionari. Prin comparaţie, BET, indicele de referinţă al bursei din Bucureşti, a scăzut cu 5,87%, potrivit ZF.

Trecem la bursele americane, care închid pe minus. Dow Jones scade cu 0,62%, Nasdaq cu 0,95%  și S and P 500 cu 0,92%.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

În piața commodities semnalele sunt mixte. Vedem creșteri la petrol, gaze naturale, păcura ULSD, cupru, grâne și porumb. Pe minus sunt: gazele RBOB, aurul și argintul. În ce piețe apar oportunitățile? Afli mai târziu, la ce câștig azi! Începem!

BYD, compania de EV-uri care a întrecut Tesla la numărul de vânzări, începe să scadă la bursă în urma unor speculaţii conform cărora Warren Buffett şi-ar vinde participaţia.

Financial Stability Board, pe scurt FSB, autoritatea care monitorizează sistemul financiar global și recomandă reglementări pentru a le susține, vine cu o propunere de reglementare pentru piața cripto. În octombrie, FSB va aduce noi propuneri de reglementări pentru stablecoin-uri și pentru alte criptoactive. Deși autoritatea nu poate impune reglementările, cele 68 de țări care sunt în FSB pot folosi propunerile.

După ani de pregătire, Pininfarina Battista intră în sfârșit în linia de producție.(VO) Cine seamnă, culege, iar cei de la Pininfarina lucrează la fiecare detaliu necesar pentru cea mai elegantă și puternică mașină italiană făcută vreodată. Direct ieșită de pe porțile fabricii, Battista concurează cu cei mai mari din industrie. Are 1900 de cp, ajunge de la 0 la 100 de km/h în 1,9 secunde. Prețul? 2,4 mil. €

Cei mai activi 10 intermediari de la Bursa de Valori Bucureşti în primul semestru din 2022 au înregistrat tranzacții de peste 14 miliarde de lei. Swiss Capital conduce, cu un volum de tranzacționare de 4,2 miliarde lei. Urmează BCR cu 2,7 mld. lei, BT Capital Partners cu 1,8 mld. lei, Tradeville cu 1,6 mld. lei și BRK Financial Group cu 1,1 mld. lei.

Avem un nou record în piața cripto, în ciuda scăderilor din piață. Numărul adreselor portofelelor virtuale în Bitcoin a trecut de 1 miliard. Criptomonedele au o adopție mai mare decât a avut internetul. Procentele sunt: 165% versus 85%. Iar până în 2030, Real Vision Finance estimează că piața cripto va ajunge la 5 miliarde de utilizatori.

Autoritățile Băncii Centrale din Franța anunța etapa 2 pentru proiectul în care lansează euro digital. În prima fază au construit blockchain-ul și platforma automată pentru CBDC, iar acum vor începe testele pentru tranzacțiile internaționale.