Modelul 2CV provine dintr-un proiect Citroën numit „TPV”, adică Toute Petite Voiture, în traducere „mașină foarte mică”. Acest proiect a început în 1936, cu scopul de a produce o mașină simplă, accesibilă și versatilă, dar lucrurile nu au fost atât de simple.
În zilele noastre, Volkswagen Beetle este mașina apreciată de toată lumea ca fiind prima mașină a poporului din istorie. Modelul 2CV de la Citroen ar fi ocupat acest loc dacă nu ar fi izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial.
Conceptul datează din timpul cercetărilor efectuate în anii 20 de către compania producătoare de anvelope Michelin. Ideea era ca oamenii să fie convinși să renunțe la cal și căruță prin crearea unei „umbrele pe 4 roți”.
Aceasta trebuia să fie ieftină și rezistentă, cu loc pentru 4 oameni și 50 de kilograme de produse agricole, la o viteză de 50 km/h.
Una dintre cerințele inițiale impuse de conducerea Citroën era ca 2CV să poată traversa un câmp arat cu un coș de ouă pe bancheta din față, fără să se spargă ouăle.
2CV a fost produsă între 1949 și 1990, timp de peste 40 de ani, adunând mai mult de 5 milioane de unități fabricate.
Panourile caroseriei sunt ușor demontabile. Practic, se putea transforma 2CV într-un fel de vehicul utilitar. Totodată, modelul era foarte simplu de reparat.
Direcția era simplă și robustă. Cremaliera era montată într-un tub transversal, protejată de suspensie, ceea ce îmbunătățea durabilitatea și rezistența la impact.
Geamurile laterale erau divizate în două bucăți și pivotau; acest design era mai ușor, mai ieftin și mai simplu de produs decât geamurile convenționale.
2CV este cunoscută sub mai multe porecle: „deux chevaux” (doi cai), „Ente” (rață, în germană), datorită siluetei sale simpatice.
În versiunile prototip (dinainte de al Doilea Război Mondial) s-au folosit scaune suspendate de plafon, iar mașina avea un singur far, pentru a reduce costurile.
Advertisment