Cum va arăta piața imobiliară în 2022? Dacă în 2021 prețurile locuințelor au crescut cu până la 20%, scumpirea este așteptată să continue și anul acesta cu câteva procente. Cererea de case va fi mare și în 2022 iar prețurile materialelor de construcții vor rămâne ridicate. Dacă în 2021 vedeta pieței imobiliare a fost sectorul industrial, anul acesta piața poate avea o nouă vedetă. Experții se așteaptă să explodeze sectorul rezidențial.

Pentru că, după ce Guvernul a amânat cu un an decizia de a majora pragul de TVA, acum, de la 1 ianuarie pragul de TVA a fost în sfârșit adoptat. Așadar, pragul de TVA de 5 % este de acum aplicat și la locuințele cu prețul de până la 140.000 de euro, în loc de 90.000 de euro cum era până acum.

Dar impactul în piață nu se va vedea anul acesta, ci abia peste trei ani. Între timp, dezvoltatorii vor proiecta mai multe apartamente cu trei și patru camere care să se încadreze în noul prag. Cel mai scump oraș în materie de locuințe noi este Cluj-Napoca, unde prețurile sunt și cu 30 de procente mai mari decât în București, al doilea oraș din top. Timișoara și Brașovul ocupă următoarele locuri. Până la finalul anului 2022, estimările arată că locuințele vor fi cu 25% mai scumpe.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU