Piaţa imobiliară a încheiat 2021 cu un sentiment de optimism, care s-a menţinut şi în primul trimestru din 2022, volumul total al investiţiilor ajungând la 98,6 milioane euro, un avans de 75% faţă de T1 2021, potrivit unei analize realizată de Crosspoint.

Chiar dacă entuziasmul de la începutul anului a fost atenuat de criza geopolitică bruscă, tranzacţiile care se află momentan în curs de închidere şi sentimentul general al pieţei par să indice o activitate investiţională susţinută pentru restul anului.

În 2021, activitatea investiţională din piaţă a fost aproape de nivelurile înregistrate înainte de pandemie, la 909 milioane euro, o creştere de 13% faţă de anul anterior. Chiar dacă segmentul de birouri a rămas prima preferinţă pentru investitori, acesta a avut o pondere semnificativ mai mică în totalul investiţiilor, de 43% faţă de 85% în 2020 şi 62% în 2019.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

În schimb, piaţa industrială a crescut, de la o pondere de 9% şi 10% în volumul total de investiţii în 2019, respectiv 2020, la o cotă de 31% în 2021.

Un volum mai mare de investiţii a fost înregistrat şi pe piaţa de retail, de 174 milioane euro, comparativ cu doar 27,5 milioane euro în 2020.

În debutul lui 2022, închirierile de spaţii de birouri aproape de nivelurile pre-pandemie, deşi prezenţa la birouri este încă scăzută, spun consultanţii.

Dezvoltatorii par să se îndepărteze de unele centre de birouri consacrate, cum ar fi Pipera şi zona de nord a oraşului, spre Centru-Vest, zonă care aşteaptă majoritatea livrărilor în 2022. Această zonă a înregistrat, de altfel, şi cea mai mare cerere în 2021, cu 24% în totalul volumului de închirieri.

Potrivit Crosspoint, Centru-Vest continuă să se evidenţieze ca un hub tehnologic al capitalei, 46% din companiile care s-au mutat aici anul trecut operând în domeniul IT&C.

Cererea a fost împărţită aproape în mod egal între noi închirieri, relocări şi reînnoiri în 2021, extinderile reprezentând doar 2% din totalul activităţii de leasing.