- Prețul pe mp scade la 1.801 € în blocurile noi din Capitală.
- Locuințele vechi se vând cu 2.252 €/mp, cu 5% mai mult ca luna trecută.
- În Brașov, diferența e de 1.575 € în favoarea apartamentelor noi.
- În Iași, un apartament nou cu 3 camere este cu 14.100 € mai ieftin.
- În Cluj, apartamentele noi și vechi au prețuri aproape identice.
- În Timișoara, locuințele noi sunt cu până la 3.300 € mai scumpe.
- În Oradea, apartamentele noi depășesc cele vechi cu 14.025 €.
- Storia: Diferențele de preț reflectă zona și accesul la infrastructură.
Surpriză pe piața imobiliară din România: în București, un apartament nou cu 3 camere este cu aproape 34.000 de euro mai ieftin decât unul vechi.
Advertisment
Conform unei analize Storia, același trend se regăsește și în orașe precum Iași, Brașov sau Sibiu. Factorul decisiv? Nu anul construcției, ci localizarea.
Datele arată că în marile orașe, centrul încă bate confortul oferit de noile blocuri.
la 16%.
Titlurile zilei
Ce spune Monica Dudău, reprezentant, Storia?
„Cum ați menționat, aceste diferențe de preț între apartamentele noi și vechi nu se întâlnesc doar în București, ci și în alte orașe din România.
Dar principalul factor care explică acest contrast este localizarea. Apartamentele vechi sunt localizate adesea în zone centrale, sau foarte bine conectate la infrastructura de transport, de școli, de spitale, servicii și așa mai departe. În schimb, multe dintre dezvoltările noi se concentrează în general în zonele de periferie, unde costul terenului este unul mai redus și facilitățile zonei poate mai puțin atractive.
Chiar dacă oferă finisaje moderne, o compartimentare mai eficientă și performanțe energetice superioare, prețul locuințelor noi e influențat foarte puternic de către amplasare.
Ce observăm pe platforma noastră e că localizarea rămâne principalul criteriu care determină valoarea unei locuințe. Acest lucru se observă și în comportamentul utilizatorilor platformei, care filtrează frecvent căutările după cartier, după apropierea de centru sau accesul la transport public. Totuși, dotările moderne sau eficiența energetică contează tot mai mult în procesul de selecție.
Și avem un sondaj pe care l-am realizat la finalul anului trecut, care ne-a arătat faptul că mulți dintre cumpărători preferă locuințele noi pentru finisaje moderne, compartimentarea eficientă și eficiență energetică, și locuințele vechi pentru, potențial, prețul mai mic comparativ cu zona, locația centrală și structura durabilă.
Așadar, localizarea continuă să dicteze prețul, dar confortul, economia de energie și calitatea construcției au și ele o influență destul de mare asupra deciziei finale.
Aș putea să spun că observăm o oarecare schimbare de perspectivă în modul în care e evaluată o locuință. Cumpărătorii și chiriașii nu mai analizează doar suprafața sau anul construcției, sunt conștienți că nu cumpără doar patru pereți, ci și calitatea vieții dată de cartierul în care se află locuința.
Ceea ce înseamnă și accesul la servicii, spații verzi, transport, comunitate și așa mai departe. Deci cartierul nu mai e doar un cadru, ci e un criteriu decisiv în evaluarea achiziției imobiliare.
Datele noastre arată că un apartament nou, situat într-o zonă mai puțin dezvoltată, poate avea un preț atractiv, dar dorința de a trăi într-un cartier bine conectat, cu facilități, rămâne un factor esențial pentru mulți cumpărători.
Tocmai de aceea nu vedem această tendință ca fiind una temporară. Calitatea vieții oferită de zona în care e amplasată locuința devine un element central în procesul de căutare. Nu înseamnă evident însă că nu există dezvoltări noi, amplasate în cartiere cu o calitate a vieții ridicată”, spune ea.