De la Statele Unite la Europa, prețurile la imobiliare scad odată cu numărul de cumpărători, potrivit lui David Steinbach, director de investiţii la Hines, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din lume. În unele regiuni, preţurile au scăzut cu aproximativ 5, până la 10% comparativ cu anul trecut, potrivit ZF.

Una dintre cauze? O serie de majorări de dobânzi din partea marilor bănci centrale. În martie, în Statele Unite, preţurile locuinţelor con­semnau o rată anuală de creştere de 20,6%, cea mai rapidă de la începerea măsurătorilor cu peste 35 de ani în urmă. În ultimul trimestru al anului trecut, preţurile locuinţelor la nivelul ţărilor OCDE au crescut cu 16% în doi ani, cel mai rapid ritm de la începerea măsurătorilor cu 50 de ani în urmă.

Din această perspectivă, creşterea preţurilor a fost în mare mă­sură determinată de reducerea dobânzilor de către băncile centrale.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Dar în ultimele luni, creșterile de prețuri la materiale de construcții, întreruperile pe lanțurile de aprovizionare și conflictul din Ucraina au determinat băncile să crească dobânzile la credite, iar apetitul consumatorilor s-a redus.

Am discutat subiectul cu Cristian Nicola, fondator Investpoint, Firmă de Consultanță și Consiliere în Afaceri Imobiliare.

“În România avem o cerere foarte mare pentru noi locuințe, iar oferta începe să scadă ușor-ușor, dat fiind că materialele de construcții devin din ce în ce mai scumpe. Majoritatea dezvoltatorilor care au putut opri dezvoltările le-au oprit, astfel încât puterea de cumpărare nu s-a mai putut regăsi în noi proprietăți.”, a povestit Cristian Nicola, fondator Investpoint, Firmă de Consultanță și Consiliere în Afaceri Imobiliare.