• Vremera, SVN: Românii revin cu încredere pe piaţa imobiliară.
  • Vremera, SVN: interesul pentru proiectele rezidenţiale crește.
  • Peste 90% dintre creditele ipotecare sunt luate cu dobândă fixă.
  • 60% dintre achizițiile de locuințe sunt din surse proprii.
  • 40% dintre achizițiile de locuințe sunt finanțate prin credite.

Piața imobiliară dă semne clare de revenire în 2025, susținută de cererea tot mai mare și condiții de creditare mai bune.
În primele zece luni din 2024, volumul creditelor ipotecare ajunge la 9,2 miliarde de euro, în creștere cu 43% față de aceeași perioadă din 2023, potrivit BNR.
Victor Vremera, COO SVN România, spune că interesul pentru proiectele rezidențiale este tot mai ridicat, cu vizionări active și antecontracte semnate constant.
60% dintre tranzacţii sunt realizate din surse proprii, în timp ce 40% implică credite ipotecare, dintre care peste 90-95% au fost contractate cu dobânzi fixe.

Ce spune Victor Vremera, COO, SVN România?

Cum vezi evoluția cererii rezidențiale în următoarele 6-12 luni, având în vedere creșterea semnificativă a creditelor ipotecare și scăderea dobânzilor?

„Piața imobiliară este sănătoasă, are baze solide, iar 2025 are toate premizele pentru a fi un an excelent pentru rezidențial. Accesibilitatea astăzi este în cel mai bun punct. Vorbim de șapte ani în medie pentru achiziția unui apartament de două camere. Avem putere de cumpărare, veniturile au crescut. După cum arată datele, 60% din achiziții au fost făcute cu surse proprii.

Raportul dintre rată și venituri mediu, în cazul unui credit ipotecar, este la 35% față de 34% cât era în 2022, în anul record în ceea ce privește vânzările, când dobânda medie și prețul mediu de achiziție erau mai mici față de astăzi. Astăzi, în continuare, vorbim de dobânzi care sunt în scădere. Dacă am pornit de la 5,75% la începutul anului, astăzi suntem undeva la 5,5%. Creditarea este în creștere, un plus de 43%.

Titlurile zilei

BNR menține dobânda-cheie la 6,5%
BET SCADE CU 1,55% ÎN ULTIMA SESIUNE
Apple prezintă CarPlay Ultra
Acţiunile etoro cresc cu aproape 30%
SAI Broker lansează ETF-ul BKBETETF
adrian sârbu: Eu votez antreprenorul

Și, nu în ultimul rând, un criteriu foarte important, rata în continuare este mai mică față de chirie. Așadar, cererea nu poate fi decât într-o creștere constantă, îmi arată și statisticile.

Un aspect foarte important de care trebuie să ținem cont este oferta de nou, care se tot răstrânge. E un efect al îngreunării procesului de autorizare. Și, astfel, balanța cerere-ofertă se va schimba și vom vorbi de creștere de prețuri, atât pe nou cât și pe vechi”, spune el.

Ce tip de proiecte rezidențiale observă SVN că atrag cel mai mult interes în 2025: locuințe noi, apartamente de dimensiuni mici sau medii, case?

”În 2025 asistăm la o premieră și anume că nordul Bucureștiului va avea cele mai multe livrări. Și vorbim de proiecte medii și mari. Iar pe locul doi avem restul Bucureștiului. Din faptul că nordul astăzi este pe primul loc, putem trage niște concluzii esențiale.

Faptul că există interes tot mai mare pentru ansambluri integrate, poziționate în apropierea polilor de business, cu conexiuni bune. Iar faptul că nordul Bucureștiului, unde prețul pe metru pătrat este mai ridicat față de medie, ne arată interesul cumpărătorilor pentru locuințe de o calitate peste medie. Și, nu în ultimul rând, ne arată putere de cumpărare”, continuă el.