Luxul iese mai nou… din imprimantă. Compania Icon a prezentat un concept de lux în zona de case printate 3D, o casă de 185 de metri pătrați, ridicată în numai 8 zile, cu o arhitectură organică și decorațiuni și finisaje high-end.
Advertisment
“Primul lucru pe care-l observi la această casă și la asta mă refer când vorbesc de arhitectura vernaculară în printarea 3D, e că nu vezi nicio linie dreaptă. Folosește aproape exclusiv forme organice pentru dezvoltarea structurii și pentru senzația pe care o oferă casa.
Toate acestea au fost printate pe loc. De fapt căsuța din spate, pentru accesorii, și corpul principal au fost printate în același timp. Am printat ambele case în 8 zile.”, a povestit Jason Ballard, CEO Icon.
Titlurile zilei
Casa a fost printată în Austin, orașul în care Icon și-a prezentat și prima casă printată 3D. Avantajele printării 3D nu sunt numai de natură economică, pereții casei au o eficiență energetică mult mai mare decât pereții convenționali, iar asta se traduce în costuri mai mici de întreținere și administrare. Pentru finisajele interioare, compania a selectat doar material lemnos fără noduri, iar instalațiile electrice și sanitare au fost trase prin podea și tavan, ca să nu afecteze pereții.
“Am vrut neapărat să arătăm lucrurile pe care le poate face printarea 3D, lucruri foarte dificile pentru construcțiile convenționale. Avem o zonă de luat masa complet rotundă, în care pereții par că vin să îmbrățișeze spațiul și creează o zonă foarte intimă și confortabilă.
Ne-a luat 8 zile să printăm casa, pereții au costat 150.000 $, am chemat un structurist care a estimat o valoare de două ori mai mare ca să facă structura convențională pentru pereți, deci am făcut pereții la jumătate de preț, iar toată casa a fost cu 10% mai ieftină, cu câteva sute de mii de dolari mai ieftină decât dacă ai încerca s-o construiești prin metode convenționale.”, a mai adăugat Jason Ballard, CEO Icon.
Icon nu a uitat însă nici de casele ieftine, proiecte sociale, pentru care și-a propus să reducă timpul de construcție la doar 3 zile iar costurile la doar 4.000 de dolari pentru fiecare casă.
“Casele sociale continuă să fie o parte importantă a activității Icon. Avem un număr de proiecte de locuințe sociale pe care le vom anunța anul acesta și suntem mereu atenți la cum să livrăm aceste case la o scară mai mică, cum să explorăm arhitectura vernaculară și noi metode de a face lucrurile care să se aplice și părții mai accesibile a pieții.”, a povestit Jason Ballard, CEO Icon.