- Principalele provocări în HoReCa pentru 2025 sunt lipsa personalului, schimările legislative și instabilitatea economică.
- Câteva tendințe cheie sunt așteptate să crească, precum Quick Service Restaurant și Fast Casual, dar și dezvoltarea serviciilor de take-away și livrări.
- 33,1% dintre liderii Horeca se așteaptă la venituri constante, 29,3% prevăd o creștere ușoară, iar 23,8% anticipează o scădere a marjelor, conform datelor publicate de Hospitality Culture Institute.
Potrivit unui sondaj realizat de Hospitality Culture Institute, la care au participat 200 dintre cei mai reputați manageri și antreprenori din Horeca (care gestionează peste 25% din cifra de afaceri a sectorului), principalele provocări pentru 2025 sunt lipsa personalului (37,6%), schimbările legislative și reglementările guvernamentale (27,6%) și instabilitatea economică (22,7%).
Advertisment
Ce spune Florin Maxim, fondatorul Hospitality Culture Institute?
”După ce am rezolvat o criză sanitară, am trecut peste efectele unui război la graniță ce a influențat masiv lanțul de aprovizionare, am integrat, cu greu creșteri de peste 50% la materia prima folosită și am mai dansat cu o inflație în 2024, ne pregătim ca, din 2025 să integrăm și o criză financiar – administrativă”, spune el.
”Nesiguranța și impredictibilitatea sunt cele mai rele lucruri care se pot întâmpla mediului antreprenorial, în general, dar, mai ales, celui al ospitalității care integrează atât de multe verticale din economie”, adaugă el.
Titlurile zilei
Ce așteptări are HoReCa pentru 2025?
În ceea ce privește tendințele de piață, se așteaptă o creștere semnificativă în sectorul Quick Service Restaurant (QSR) și Fast Casual (41,4%), o dezvoltare accentuată în zona take-away și livrări (29,3%), precum și extinderea segmentului de fine dining și experiențe culinare.
Previziunile pentru performanța financiară sunt variate: 33,1% dintre lideri anticipează venituri constante, 29,3% prevăd o ușoară creștere, în timp ce 23,8% se așteaptă la o scădere ușoară a marjelor.
Cu ce se ocupă Hospitality Culture Institute?
Organizația reunește lideri din ospitalitate, arhitecți, antreprenori, reprezentanți media și profesioniști din alte industrii pentru a identifica tendințe cu impact economic și social și a promova know-how și soluții eficiente. Printre proiectele principale se numără Romanian Hospitality Awards, Food & Beverages Innovation Camp, F&B Business Accelerator, National Food Service Research și alte inițiative relevante pentru industria Horeca.