Cu toții avem sau am avut în copilărie o pungă în care țineam mai multe pungi. Iar când vine vorba despre mersul la shopping, nu putem spune că nu avem deja acasă un șifonier plin de haine pe care nu le mai purtăm. Aici intervine Andrei Bryan Goudarzi, cel care îți rezolvă și șifonierul și grămada de pungi.

Tânărul oferă un răspuns al trendului de fast fashion prin produse făcute de mână, din materiale reciclate.

“În anul 2 de licență de design grafic, am întâmpinat o fază în care am găsit pur și simplu pe jos o bucată de mochetă în Piața Amzei, iar de acolo au evoluat lucrurile. Din bucățica de mochetă mi-am făcut un portofel și s-a dus așa ca un bulgăre de zăpadă.”, a povestit Andrei Bryan Goudarzi.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Cu timpul, bulgărele de zăpadă s-a transformat în propriul business. De mic a fost atras de vizual, iar după licența de la design grafic, a ales un master specializat în modă. Însă Andrei nu a suportat ideea de a fi comercial și a vrut să se rupă de această lume a hainelor fără personalitate.

“Job-ul de desginer sau fashion designer se axează doar pe desenat. Dar eu vreau să fac mai multe chestii, în sensul că vreau să mă ocup de la cap la coadă de chestia asta. Sunt genul de om care, odată ce găsește un subiect, încearcă să epuizeze tot ce poate ști despre el. Spre exemplu, m-am uitat la o groază de clip-uri despre cusut.”

Atelier Resolved, un adevărat model de fashion sustenabil

Când vine vorba despre materiale, nu doar pungile sunt principala sursă. Filozofia brand-ului este de a nu folosi niciun fel de material provenit de la animale, așa că ai parte de materiale exclusive, cum ar fi o scoarță de copac din Uganda.

“La început, ideea Atelier Resolved era să folosesc fix materiale naturale, reutilizate, care nu fac rău. Cum ar fi un strat de scoarță pe care băștinașii din Uganda, odată pe an, trasează cu un cuțit o dungă de sus până jos, desfac prima scoarță, care crește o dată pe an și apoi o bat lemn pe lemn până devine destul de maleabilă. Pe lângă asta, încerc să mai folosesc imitații de piele întoarsă textilă, fiindcă nu folosesc piele sau materiale care provin de la animale.”

Prețurile variază în funcție de modelul pe care îl alegi. De exemplu, un portofel poate costa 300 de lei, însă prețurile cresc în funcție de conceptul pe care i l-a oferit și cât de special este.

“De multe ori, ofer o reducere de 50% clienților, dacă vin cu articole de la ei. În sensul că dacă vin cu o geacă veche pe care nu o mai folosesc sau o pereche de pantaloni veche pe care nu o mai folosesc și eu pot să utilizez materialul atunci le dau o reducere de 50% la absolut orice.”, a mai spus Andrei Bryan Goudarzi.