• România a depășit deja 7 state membre UE ca PIB per capita și se apropie de Estonia, arată datele Eurostat.
  • Tot mai puțini români lucrează în agricultură, iar tot mai mulți în servicii și industrie, ceea ce crește productivitatea.
  • Creșterea rezervelor internaționale aduce mai multă credibilitate economică, și susține prognoza de creștere de 2,5% pentru 2025.

România este o ţară în plină dezvoltare economică şi se poate baza pe o creştere economică solidă, declară ministrul Finanţelor, Tánczos Barna, în cadrul unui briefing la finalul şedinţei de Guvern, scrie ZF.

Daţi-mi voie să vă spun pe scurt pe ce ne bazăm când spunem că România este o ţară în plină dezvoltare economică. Dacă ne uităm la PIB şi la recuperarea decalajelor, faţă de celelalte state membrie ale UE, putem să constatăm din Eurostat, statisticile oficiale ale UE, că România a lăsat în urmă, deja 7 state membre care au PIB pe capita mai mic decât cel din România şi suntem foarte aproape de Estonia şi suntem pe urcare. (…) Putem afirma că România se poate baza pe o creştere economică solidă, pe o economie aflată în ascensiune, în dezvoltare. Unul dintre elementele cele mai importante este evoluţia productivităţii muncii. Putem constata că am lăsat în urmă plutonul din Europa Centrală şi de Est şi din acest punct de vedere România se situează în fruntea acestui pluton format din Bulgaria, Cehia, chiar Slovacia, Slovenia, Croaţia, Ungaria, Polonia. Deci în ceea ce priveşte productivitatea muncii, semnele sunt încurajatoare”, spune Barna.

Forța de muncă se mută din agricultură spre servicii și industrie

El mai spune că evoluţiile structurale din ultimii 10 ani arată o reducere treptată a persoanelor angajate în agricultură şi o creştere a persoanelor aflate în domeniul serviciilor de piaţă şi în industrie.

Titlurile zilei

KEEP COOL & TRADE ON
Guvernul britanic cere Apple acces secret la datele utilizatorilor
TRUMP MERGE LA SUPER BOWL
amazon reduce inițiativa DEI
Nike revine la Super Bowl
ce se alege de imobiliare?

Acest lucru este, iarăşi, unul benefic pentru economie, creşte foarte mult productivitatea în agricultură şi, în primul rând, datorită investiţiilor. Investiţiile sunt, în continuare, motorul acestei creşteri economice şi România poate să-şi consolideze această poziţie şi datorită susţinerii pe care o primim, an de an, de la Banca Naţională a României”, adaugă ministrul.

El precizează că rezervele internaţionale sunt în creştere, iar acest lucru oferă o stabilitate şi oferă o credibilitate României: „Este un lucru pozitiv. Acestea sunt elementele care crează premizele creşterii economice de 2,5% pentru anul 2025”.