• Bolojan îşi asumă răspunderea pentru primul pachet fiscal și anunță al doilea, pentru administrație și companii de stat, până în iulie, scrie ZF.
  • Pachetul 2 cuprinde reforma pensiilor speciale, restructurarea autorităților autonome și transparență crescută.
  • Include și reformarea administrației, combaterea evaziunii fiscale și accelerarea fondurilor europene.

Premierul Ilie Bolojan vine luni în Parlament pentru a-şi asuma răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale și enumeră cu această ocazie şi măsurile care vor fi luate în cel de-al doilea pachet, care vizează mai ales administraţia publică şi companiile de stat, conform ZF.

Acest al doilea pachet de măsuri este în lucru şi urmează să fie prezentat Parlamentului până la finele lunii iulie: ”Al doilea pachet vine în completarea acestor prime măsuri. Astfel, până la sfârşitul lunii iulie, revenim în faţa Parlamentului cu al doilea pachet de măsuri cu accent pe echitate şi eficienţă”.

Care sunt măsurile incluse în Pachetul 2?

  • Reforma pensiilor speciale prin eliminarea excepţiilor, calculul corect al pensiilor şi intrarea la pensie la vârsta generală.
  • Reforma companiilor de stat şi autorităţilor autonome. Restructurăm autorităţile autonome de tip ASF, ANCOM şi ANRE.
  • Reducem numărul de membri şi indemnizaţiile din Consiliile de Administraţie şi transparentizăm activităţile şi contractele.
  • Reformăm administraţia locală şi centrală prin redimensionarea aparatului bugetar, descentralizare şi digitalizare.
  • Combatem evaziunea fiscală şi frauda banului public, prin modificări legislative şi prin acţiunea pe care trebuie să o vedeţi la ANAF în lunile următoare.
  • Urgenţăm accesarea fondurilor europene şi prioritizăm investiţiile cu impact direct în dezvoltare.

Titlurile zilei

Averile miliardarilor cresc accelerat
CE URMEAZĂ PE BVB?
Memecoins exploatează tragedia lui Charlie Kirk
Aurul scade cu 0,5% la 3.671 dolari pe uncie
DRUID AI OBȚINE 32 MIL. DOLARI FINANȚARE