- Țările din G20 pierd până la 32 miliarde dolari pe an în venituri fiscale de la cele mai mari cinci companii de tehnologie din lume, arată un studiu
- Aceste fonduri ar acoperi costurile vaccinări complete împotriva COVID-19 pentru fiecare fiinţă umană de pe planetă
- Analiza subliniază modul în care creşterea economiei digitale a complicat impozitarea companiilor
Regulile internaţionale fiscale nu reflectă exact prezenţa economică globală a Big Tech, așa că taxarea echitabilă a marilor companii din tehnologie ar putea acoperi costurile vaccinării de pe întreaga planetă. Asta arată un studiu făcut de Action Aid, un grup internațional pentru drepturile omului.
Advertisment
Potrivit analizei, ţările din G20 pierd până la 32 miliarde dolari (26 miliarde euro) pe an în venituri fiscale de la cele mai mari cinci companii de tehnologie din lume. Aceste fonduri ar acoperi costurile vaccinări complete împotriva COVID-19 pentru fiecare fiinţă umană de pe planetă, arată analiza. ONG-ul internaţional a analizat informaţiile fiscale despre Google, Amazon, Apple, Facebook şi Microsoft – cinci dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume – pentru a arăta ce venituri ar putea fi generate de un regim fiscal care reflectă cu mai mare precizie prezenţa economică globală a acestor giganți tech.
Care sunt principalele provocări de taxare a Big Tech?
Analiza subliniază modul în care creşterea economiei digitale a complicat impozitarea companiilor. Majoritatea regulilor fiscale globale existente au fost concepute înainte de apariţia internetului, se arată în raport. O dificultate cheie pusă de economia digitală este stabilirea locului în care geografic ar trebui impozitate profiturile unei companii.
Titlurile zilei
Companiile Big Tech au utilizatori şi clienţi în întreaga lume. Acest companii tind să plătească impozite în ţări pe care şi le aleg pentru a avea sediul. Pentru majoritatea companiilor Big Tech, aceasta înseamnă nordul, în special în Statele Unite. Mai mult, cadrele fiscale globale au determinat companiile să caute jurisdicţii cu impozite reduse, cum ar fi Irlanda sau Caraibe.
Cum arată profiturile marilor companii tehnologice în criză?
Marile companii tech au imunitate la criză. Amazon, de exemplu, a reușit să atingă vânzări de aproape 109 miliarde de dolari în primul trimestru din 2021 și a depășit astfel pentru prima dată pragul de 100 miliarde într-un singur trimestru. În aceeași perioadă, creatorii celui mai popular motor de căutare au trecut prin cea mai bună perioadă din istoria companiei: Google a atins un venit net de aproape 18 miliarde dolari, față de 6,8 miliarde dolari în urmă cu un an. Apple a avut trimestrul trecut o cifră de afaceri de peste 100 miliarde dolari, depăşind în premieră această „bornă”, în special datorită vânzărilor foarte bune pentru noul iPhone.