• Programul guvernamental combină măsuri specifice ministerului și fiscale, implementate cu principii de raționalitate și decență.
  • Sistemul educațional are anomalii financiare și organizatorice care trebuie corectate pentru susținerea elevilor și profesorilor.
  • Măsurile includ creșterea orelor didactice, ajustarea plății cu ora și reformarea burselor pentru un sistem echitabil și sustenabil.

Guvernul explica măsurile fiscale propuse într-o conferinţă de presă susţinută de viceprim-ministrul Tanczos Barna, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, ministrul Sănătăţii, Alexandru-Florin Rogobete, ministrul Educaţiei, Daniel-Ovidiu David şi ministrul Muncii, Petre-Florin Manole.

Ce spune Daniel David, Ministrul Educației?

În programul de guvernare sunt două componente: una care ţine de specificul ministerului şi o componentă fiscal-bugetară, care a venit din zona experţilor şi pe care, ca ministru, am responsabilitatea să o implementez. Vom implementa aceste măsuri pentru că ţara se află în situaţie de criză. Dar am spus, în acelaşi timp, că voi implementa aceste măsuri într-un context definit de două principii foarte importante.

1. Principiul raţionalităţii – orice modificare pe care o facem în zona educaţiei sau a cercetării trebuie să se înscrie în anumite practici europene la care noi ne raportăm.

Titlurile zilei

Tesla și Nvidia dezamăgesc pe bursă în 2025
Trump impune o taxă de 10% țărilor aliniate BRIC
Musk lansează partidul politic „America Party”
ÎNCEPE MUSKARADA 2.0?
CUM SE MIȘCĂ SPHERA?
Bitdefender are venituri de 434,5 mil.$/2024

2. Principiul decenţei – aşteptăm atâtea resurse în acest moment cât îşi permite ţara, iar pe măsură ce eficientizăm sistemul educaţiei şi sistemul cercetării, banii pe care îi obţinem prin aceste eficientizări o să îi aducem în acest sistem, cu implicaţii pe termen scurt, mediu şi lung. Pe termen scurt mă aştept ca în educaţie şi cercetare nu avem de disponibilizat oameni, ci de angajat şi nu modificăm salarii. Pe termen mediu, punctul de raportare pentru debutanţi în sistemul preuniversitar trebuie să fie salariul mediu brut pe economie şi avem nevoie de echivalenţa în salarii.

Peste cinci ani, cel târziu, trebuie să nu mai amânăm angajamentele pe care ni le-am luat faţă de educaţie şi cercetare – 1% din PIB pentru cercetare, 15% din bugetul general consolidat pentru educaţie, cu o creştere gradată. Acestea sunt angajamente pe termen lung.

Acestea fiind spuse, ne putem întreba de ce este astăzi educaţia aici. Pentru că educaţia şi cercetarea reprezintă un sistem complicat, cu peste 4 milioane de oameni. Educaţia e aici pentru că bugetul nostru este printre cele mai mari bugete dintre ministerele guvernului. Astfel, când educaţia are probleme, ţara are probleme şi invers. De aceea suntem astăzi aici.

Ne putem întreba cum am ajuns aici. în zona de educaţie, trebuie să recunoaştem că avem şi lucruri bune, dar lucruri care nu funcţionează bine. În ultimii ani am beneficiat de   o creştere a resurselor şi o infuzie financiară. Atunci când această infuzie financiară nu o ghidezi spre lumină, ci spre tot sistemul, ajungi să generezi şi să amplifici anomaliile existente.

Eu în acest moment văd pentru educaţie şi cercetare un moment zero. Caut oportunităţi ca dacă normalizăm aceste anomalii să putem dezvolta sistemul.

Iată câteva anomalii:

1. În ultimii ani, deşi numărul de copii din preuniversitar a scăzut, numărul de norme didactice a crescut. Am văzut că am luat nişte măsuri prin care stabilinid numărul minim şi maxim dintr-o clasă, am fragmentat clasele. Am acceptat foarte multe degrevări de norme (reduceri de ore didactice în timp ce salariul se păstrează), dar foarte interesant este că degrevările din norma didactică au fost însoţite de plata cu ora. Au crescut şi normele libere pe care le acoperim la plata cu ora. Avem un sistem în care plata cu ora are valoare mai mare decât ora din timpul de lucru pentru care eşti plătit ca profesor. Aceste anomalii ne duc într-o situaţie problematică din punct de vedere financiar.

2. Bugetul pentru burse a crescut extrem de mult în ultimii ani. Am generat un fond pentru burse care depăşeşte susţinerea pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării o dă întregului sistem de cercetare, inovare şi dezvoltare din ţară. Am creat un sistem de burse care nu are o structură pe care o găseşti uşor în ţări vestice la care te raportezi, un sistem care nu se exprimă în performanţa educaţională. Nu vedem aceste lucruri.

Ce trebuie să schimbăm şi de ce e un moment zero în educaţie? Dacă noi normalizăm aceste anomalii, putem să cerem acele resurse despre care am vorbit astfel încât să susţinem elevii şi profesorii care contează în mediul educaţional.

Care sunt măsurile propuse:

1. În norma didactică creşte numărul de ore didactice cu două ore în care profesorii interacţionează cu copiii. Acest lucru trebuie să respecte un principiu european şi cu această creştere îl respectă. În cazul profesorilor cu vechime şi performanţe, vom crea posibilitatea de a fi degrevaţi de timpul de lucru pe are îl au. Încercăm să intrăm în standardele europene pe care le avem şi să ne adresăm condiţiilor pe care noi le avem în şcoală. Este o modificare propusă ca o modificare temporară şi vom vedea peste 4 ani ce efecte a avut.

2. Valoarea pentru plata cu ora se schimbă. Dacă până acum o ora se raporta la cele 18 ore pe săptămână în interacţiune directă cu copilul, normal este să îţi raportezi salariul la numărul de ore la care eşti plătit, adică la 40 de ore pe săptămână.

3. În zona burselor pentru studenţi, prin legea din 2023, s-au creat facilităţi extraordinare. Intenţia a fost bună, dar nu este una sustenabilă. Punctul de raportare pentru bursele studenţilor era salariul minim brut pe economie. Ceea ce propunem este salariul minim net pe economie şi le vom acorda doar cât sunt la şcoală, nu şi în vacanţe.

În zona elevilor nu schimbăm doar bugetul, ci şi sistemul de burse. Avem un sistem cu o varietate de burse – de merit, de rezilienţă, de performanţă, tehnologice.

Ce vreau să propun: trei tipuri de burse – burse de merit, bursă socială şi burse tehnologice din şcolile profesionale.

Vom menţine premiile pentru olimpici şi performanţele foarte mari şi chiar vom creşte uşor premiile.

Nu vreau ca în mintea copiilor să apară ideea că ei învaţă pentru notă, pentru a lua bursă. Educaţia este obligatorie. Nu vreau să vadă şcoala ca pe o modalitate de a-i aduce nişte bani. Îi rog pe toţi elevii să înţeleagă că cei care au nevoie să fie ajutaţi social vor fi, că meritul va fi definit ca merit, iar cei care sunt performanţi vor primi, ca premiu, mai mult decât au primit până acum.

Acest sistem mi se pare unul şi performant, şi corespunde cu alte practici europene, şi este şi echitabil.

Nu vreau ca în mintea copiilor să apară ideea că ei învaţă pentru notă, pentru a lua bursă. Educaţia este obligatorie. Nu vreau să vadă şcoala ca pe o modalitate de a-i aduce nişte bani. Îi rog pe toţi elevii să înţeleagă că cei care au nevoie să fie ajutaţi social vor fi, că meritul va fi definit ca merit, iar cei care sunt performanţi vor primi, ca premiu, mai mult decât au primit până acum. Acest sistem mi se pare unul şi performant, şi corespunde cu alte practici europene, şi este şi echitabil.

Î: De ce s-a luat măsura creşterii normei didactice

Am avut discuţii cu sindicatele şi înţeleg nemulţumirile tuturor. Dar dacă ar fi în locul meu, ar fi nevoiţi să facă aceleaşi schimbări. Nu ieşim cu nişte mecanisme aberante şi corespund condiţiei financiare pe care o are în acest moment ţara. Nu ne mai permitem sistemul de acum, anomaliile pe care le avem acum. Rolul meu de ministru este să corectăm aceste anomalii pentru a putea susţine apoi elevii şi profesorii.

Î: Cheltuiala medie pe elev în statele OCDE este de 14.000 de euro, în România e de 6.000 de euro. Cum aplică principiul raţionalităţii cu acest gap?

Nu poţi doar să pui bani. Ne-am uitat la diferenţa de bani şi am început să punem bani în mecanisme proaste şi am angajat aceste anomalii despre care am vorbit. Vreau să le corectăm şi ca până în 2030 să nu mai prorogăm 15% din bugetul general consolidat pe cheltuieli pentru educaţie, dar în mecanisme sănătoase.

Î: Cu cât se reduce venitul unui cadru didactic dacă i se înjumătăţeşte plata cu ora?

Cu aproximativ jumătate.

Î: Despre rezultatele la Evaluarea Naţională, cele mai bune din ultimii 13 ani, dar se taie bursele:

Nu au nicio legătură. Gradul de participare la Evaluarea Naţională este foarte scăzut. Am avut al doilea scor de reuşită la Evaluarea Naţională în ultimii cinci ani, când nu era acest sistem de burse. Sistemul de burse este anormal. Vreau să îl aducem în normalitate. Nu le putem pregăti mintea copiilor să creadă că vin la şcoală ca să ia note pentru a lua burse.