• Un sondaj realizat în 15 metropole europene, arată că 82% dintre respondenți vor orașe mai prietenoase cu mediul
  • 56% spun că și-ar dori piste pentru biciclete
  • Bucureștiul are doar 16,5 kilometri de piste pentru biciclete, Parisul are 650 de kilometri

Bicicleta rămâne un mijloc de transport care protejează natura și te menține în formă. Un sondaj realizat în 15 metropole europene, arată că 82% dintre respondenți vor orașe mai prietenoase cu mediul. Iar 56% spun că și-ar dori piste pentru biciclete.

Într-un oraș cum e Bucureștiul, mijloacele de transport alternativ ar ajuta la fluidizarea traficului
și nu numai. În Capitală, ai doar 16,5 kilometri de piste pentru biciclete. Insuficiente, spune Alex Manda, antreprenor.

Alex Manda, antreprenor: „Lucruri basic, trotuare și piste în adevăratul sens al cuvântului pentru biciclete. Bandă unică pentru transport în comun. Bicicleta e un lucru simplu care ar putea să salveze foarte mult de la costuri, orașul. Avem nevoie de zone pietonale și în felul ăsta oamenii pot să acceseze orașul mult mai ușor. Și la fel, mă întorc la biciclete, cel mai ușor mod de a vizita un oraș și de a-l înțelege este folosind bicicleta. Dacă ai pe unde.”

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Tanczos Barna, ministrul Mediului, a spus în emisiunea ON/OFF THE RECORD, că există demersuri pentru a suplimenta traseele destinate bicicliștilor.

Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: „Avem o linie de finanțare la AFM pentru piste de bicicletă. În Parlament există un proiect de act normativ pe care l-am semnat și eu pentru a redefini pistele de bicicletă. Suntem probabil țara cu cele mai puține piste de bicicletă.”

Nici aerul poluat din Capitală nu ne face cinste. Mai ales dacă te gândești că 400 de mii de oameni mor, anual, din cauza poluării. Potrivit aceluiași sondaj, 71% dintre respondenți spun că vor un aer mai curat. Printre ei se află și Alexandra, care s-a mutat în București de multă vreme și a simțit imediat diferența.

Alexandra: „E complet insuportabil aerul din București, dacă se poate respira având în vedere câte mașini circulă prin tot centrul.”

Dar hai să-ți dau și câteva exemple pozitive. Milano a transformat 35 de kilometri de străzi destinate autovehiculelor în zone pietonale și pentru bicicliști. Totul pentru un aer mai curat. În Paris sunt 650 de kilometri de piste destinate bicicletelor.