Cu 2,7% se apreciază marţi acţiunile Băncii Transilvania (simbol bursier TLV), la un preţ de 3 lei pe acţiune, cea mai mare bancă din România ajungând astfel la o capitalizare record de 17,2 miliarde de lei la bursa de la Bucureşti, arată datele agregate de ZF.
Advertisment
Spre comparaţie indicele principal BET urcă cu 1,15% la circa 12.032 de puncte.
În ultima săptămână acţiunile TLV au urcat cu 7,3% pe tranzacţii de 52 mil. lei, iar de la începutul anului 2021 creşterea este de 34%. Spre comparaţie indicele principal BET are plus 1,9% în ultima săptămână şi 23% în 2021.
Titlurile zilei
“Anul trecut pe vremea asta banca încerca să revină după prăbuşirea din martie şi cocheta cu preţul de 2 lei. Acum avem 1 leu în plus, chiar şi după majorarea de capital social din toamna trecută. Creşterile vin cel mai probabil pe fondul aşteptărilor privind rezultatele financiare dar şi pentru că ne apropiem încet de data de înregistrarea pentru acţiuni gratuite”, spune Antonio Oroian, broker al Goldring.
Potrivit datelor BVB, lichiditate la banca de la Cluj este de circa 10,6 milioane de lei, fiind cea mai tranzacţionată acţiune în primele două ore de la deschiderea şedinţei. Pe locul doi se poziţionează Petrom (creştere de 2,3% a preţului acţiunii pe tranzacţii de 2,5 mil. lei), iar pe trei – producătorul de material de construcţii TeraPlast Bistriţa (plus 4,8% şi 2 mil. lei).
Atât TLV cât şi TRP sunt la maxime istorice pe parcursul şedinţei din 10 august. Teraplast – compania antreprenorială – ajunge la o capitalizare bursieră de circa 1,8 mld. lei.