Economie
Advertisment
Economie 3 iul 2025
BOLOJAN: COTA REDUSĂ CREȘTE LA 11%
Doru Șupeală, expert în resurse umane: Ceea ce ar trebui să facă guvernul, nu face. Toată lumea așteaptă o reformă reală a statului, toată lumea așteaptă o reducere reală a cheltuielilor publice și nu o creștere a încasărilor din taxe și impozite. Tot ce am văzut ieri este doar taxare și impozitare care vine călare peste cei care deja plăteau
37
Companii 3 iul 2025
Transylvania Invest intră în concordat preventiv
Transylvania Invest, unul dintre cei mai mari traderi de cereale cu capital românesc, intră în concordat preventiv: „Trăim cea mai grea perioadă din activitatea de 20 de ani. Avem un plan de restructurare şi suntem optimişti privind evoluţia societăţii noastre“
112
Economie 3 iul 2025
BOLOJAN: TVA CREȘTE LA 21%
Iulian Stănescu, cercetător în cadrul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române: Vom avea în săptămânile următoare cel puțin încă un pachet, dacă nu chiar două pachete, astfel încât România, prin execuția bugetară pe care o va avea în acest an, să atingă acea țintă de ajustare de 30 de miliarde
61
Burse 3 iul 2025
GREEN scade cu 16% la bursă
Acţiunile Green Tech International, singura listare de acţiuni de la bursă din 2025, scad cu 16% de la debut
47
Government 3 iul 2025
SUA adaugă 147.000 de locuri de muncă/iunie
Economia americană creează 147.000 de noi locuri de muncă în iunie. „Asta scoate din calcul o scădere a dobânzii în iulie. Chiar şi cea din septembrie este pusă sub semnul întrebării”
37
Companii 3 iul 2025
Vânzările de iPhone în China cresc cu 8%
Apple revine pe creştere în China: Vânzările de iPhone-uri cresc cu 8% în al doilea trimestru al anului
38
Sănătate 3 iul 2025
CE SE ALEGE DE SĂNĂTATE?
Alexandru-Florin Rogobete, Ministrul Sănătăţii: O creştere a alocării pentru sănătate va duce, de asemenea, la creşterea disponibilităţii produselor farmaceutice şi a materialelor sanitare în unităţile sanitare
27
Government 3 iul 2025
MANOLE: Pensii speciale nu se actualizează cu inflația până în 2025
Petre-Florin Manole, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale: Se reduce majorarea salariilor de bază de la maximum 50% la maximum 35% atunci când este vorba de cei care lucrează în proiectele finanţate din fonduri europene
43
Companii 3 iul 2025
David Popovici e ambasador global UiPath
UiPath îl numeşte ambasador global pe campionul olimpic David Popovici: „Văd un principiu similar în modul în care noi ne gândim la viitorul tehnologiei”
40
EDUCAȚIE 3 iul 2025
Ministrul Educaţiei: Sistemul educațional are anomalii financiare
Daniel David, Ministrul Educaţiei: Sistemul educațional are anomalii financiare și organizatorice care trebuie corectate pentru susținerea elevilor și profesorilor
33
Burse 3 iul 2025
CUM ÎNCHIDE BVB?
Indicele BET crește cu 0,73% joi, 3 iulie, într-o şedinţă cu aprecieri de 1% pe indicele dividendelor BET-TR şi BET-NG, unde sunt prezente companii de energie şi utilităţi
30
Economie 3 iul 2025
Nazare, MFP: Fără pachet, riscăm penalizări și tăieri din fondurile UE
LIVE. Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, despre creşterea taxării băncilor la 4% din cifra de afaceri: „Este o măsură temporară şi vorbim de creşterea unei taxe existente, nu de impunerea uneia noi”. Măsura ar urma să înceteze la finalul anului viitor
652
Economie 3 iul 2025
Tanczos Barna: Suntem în fața unei provocări majore
LIVE. Ce spune vicepremierul Tanczos Barna, în deschiderea conferinţei de presă a Guvernului prin care se explică măsurile fiscale: România este în faţa unei provocări majore în ceea ce priveşte viitorul fiscal-bugetar al ţării. Suntem presaţi de timp
41
Economie 3 iul 2025
Maioreanu, eToro: Creșterea TVA face combustibilii mai scumpi
Bogdan Maioreanu, analist de piață, eToro: Prețurile petrolului sunt în scădere, iar consumul din China se va plafona din cauza „revoluției vehiculelor electrice”
48
A.I. 3 iul 2025
OpenAI încheie un contract cu Oracle
OpenAI închiriază 4,5 gigawați de putere de calcul de la Oracle, într-un acord anual de aproximativ 30 de miliarde de dolari, pentru a extinde proiectul Stargate și a-și susține modelele AI
37
Government 3 iul 2025
CUM ARATĂ AVEREA LUI TRUMP?
Averea lui Donald Trump rămâne stabilă ca valoare totală, dar trece printr-o schimbare structurală profundă: de la imobiliare tradiționale la active cripto, licențieri și media digitală
27
Companii 3 iul 2025
Şucu: Continuăm să investim şi să contribuim la dezvoltarea ţării
Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, la deschiderea magazinului din Pallady: Indiferent de cât de dificile sunt vremurile continuăm să investim şi să contribuim la dezvoltarea ţării
34
Government 3 iul 2025
Senatul SUA adoptă planul lui Trump
Senatul SUA adoptă la limită planul economic controversat al lui Trump: Tăieri de taxe, creşteri de cheltuieli militare şi un plus de 3.300 miliarde de dolari la datoria publică
35
Economie 3 iul 2025
UE acceptă taxe moderate
Mari companii europene, precum Mercedes și LVMH, presează pentru un acord rapid cu SUA și evită tarife dure
70
Burse 3 iul 2025
Scapă investitorii de valul de taxe?
Scapă investitorii de valul de taxe? Finanţele nu includ impozitarea suplimentară a pieţei de capital în proiectul fiscal. Creşte însă impozitul pe dividende la 16%
36
Imobiliare 3 iul 2025
CE SE ALEGE DE IMOBILIARE?
Cine vrea să mai prindă TVA de 9% pentru locuinţele sub 600.000 de lei trebuie să semneze până la 1 august 2025 şi să finalizeze tranzacţia până la 1 august 2026
47
Advertisment