• Jensen Huang, CEO-ul Nvidia, dă autograf unei fane pe piept.
  • Întâmplarea are loc la conferința Computex, din Taiwan.
  • Un videoclip cu momentul a devenit viral pe platformele online.

Jensen Huang, CEO-ul Nvidia, face furori pe rețelele sociale după ce un videoclip în care semnează pe pieptul unei fane a devenit viral în cadrul expoziției tehnologice Computex 2024 din Taiwan.

În videoclip, postat pe platforma Threads în 4 iunie, se vede cum CEO-ul este înconjurat de fanii care îi cer autografe. O femeie își expune zona pieptului și îl roagă pe CEO să îi semneze pe bluză mulată, la care Huang răspunde: “Este o idee bună?” În cele din urmă, îi îndeplinește dorința fanei și oferă autograful pe piept.

Întâmplarea a creat reacții mixte pe rețelele sociale. Unii au criticat gestul ca fiind nepotrivit și lipsit de respect, în timp ce alții l-au apărat pe Huang. Fanii spun că doar a satisfăcut dorința unei fane.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Nvidia refuză comentariile despre incident, singurul lor răspuns fiind: „Vă mulțumim că ne-ați contactat, dar vom refuza să comentăm.”

Cine este Jensen Huang?

Huang, în vârstă de 61 de ani, este un om de afaceri taiwanez-american și inginer electric. El a fondat Nvidia în 1993. Nvidia devine cel mai mare producător de semiconductori din lume și joacă un rol important în aplicațiile de inteligență artificială. Datorită contribuțiilor companiei în domeniul A.I., fanii îl numesc pe Huang „Nașul AI-ului”.

CEO-ul ține un discurs în deschiderea Computex 2024, în care spune cum A.I. determină o nouă revoluție industrială globală. El susține că acum computerele “nu mai sunt doar un instrument pentru stocarea informațiilor sau procesarea datelor, ci o fabrică pentru generarea inteligenței pentru fiecare industrie”.

Averea netă a lui Huang era estimată la 102 miliarde de dolari în 5 iunie 2024, fiind printre cei mai bogați oameni din lume.