- Dan Șucu, președintele Concordia, este unul dintre speakerii Galei ZF 26 de ani.
- Dan Șucu: „România e în primele trei țări cu cea mai mică inegalitate salarială”.
- Dan Șucu: „În toate țările care au trecut la cota unică, a existat un succes enorm, iar în România a fost cel mai mare”.
Ziarul Financiar împlinește 26 de ani de la lansare alături de comunitatea de business din România printr-o gală de premiere organizată joi seară, 21 noiembrie, la hotelul JW Marriott din București. Printre spekearii prezenți a fost și Dan Șucu, președintele Concordia.
Advertisment
„Implementarea cotei unice a avut un succes extraordinar în ţara noastră, chiar mai mare decât în alte ţări ale Uniunii Europene”, spune Dan Şucu, preşedinte al organizaţiei patronale Concordia şi fondator Mobexpert, în cadrul galei ZF 26 de ani.
„Un mare succes al României a fost implementarea cotei unice. Peste tot în lume unde aceasta a fost implementată a avut rezultate remarcabile. În România situaţia a fost chiar mai bună. PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de la 30% din media UE până la 80%. Sunt mulţi care susţin că acest sistem de impozitare a creat inegalităţi. Nimic mai fals! România este în top 3 la nivel european în privinţa egalităţii nivelului de salarilizare. Vrem să corectăm un dezechilibru care nu există”.
Titlurile zilei
Președintele Concordia crede că deficitului bugetar se poate corecta prin creşteri de taxe
„Prima mea experienţă cu mediul asociativ a fost una groaznică. Am cumpărat două fabrici de mobilă prin programul de privatizare în masă în anul 1997. La întâlnirea cu mediul de afaceri din perioada respectivă, am văzut doi directori din industria de prelucrare a lemnului care dădeau sfaturi despre cum pot fi preluate fabrici pe gratis. Asta în condiţiile în care eu cheltuisem o sumă uriaşă. Atunci am aflat că dacă nu te implici, alţii o vor face, dar în interesul lor. Dacă nu participi la decizii, ele vor fi luate pentru tine.”, este discursul de început al lui Șucu.