- Sebastian Burduja, Ministrul Energiei: Trebuie să avem o definiție mai bună a consumatorului vulnerabil.
- Burduja: Bruxelles ne împinge puțin de la spate să liberalizăm piața energiei, dar trebuie să ținem cont şi de contextul regional şi de prețuri.
- Burduja: Nu este adevărat că ne aşteaptă un dezastru prin explozia prețurilor.
Producția de energie este mai redusă în 2024, în contextul unui an nefavorabil energiei, secetos, cu o producție hidro cu 40% mai mică decât în 2023, şi suntem nevoiți să acoperim acum din importuri, spune Sebastian Burduja, Ministrul Energiei în conferința ZF Energie 2024.
Advertisment
„Tragem de rezerva de apă din lacurile de acumulare, aflată cam la 60%. Când nu avem nici vânt, când avem zile cu nori, când nu ne ajută nici apa, suntem în situatia în care am devenit dependenți de importuri. Toată lumea din regiune aleargă după energie, mai ales seara. E consecința a 30 şi de ani în care România a investit prea puțin în sectorul hidro şi ne bazăm pe ce s-a făcut în urmă cu decenii”.
Ce spune Sebastian Burduja, Ministrul Energiei în conferința ZF Energie 2024:
„Bruxelles ne împinge puțin de la spate să liberalizăm piața energiei, dar trebuie să ținem cont şi de contextul regional şi de prețuri.
Titlurile zilei
Avem un grup de lucru interministerial care are sarcina de a vedea ce facem, trebuie să avem o definiție mai bună a consumatorului vulnerabil. Trebuie să avem grijă de competitivitatea industriei, de consumatorii non casnici. Competitivitatea este o situație europeană, nu te poți bate cu China când ai prețuri de trei ori mai mari la energie. CE a trimis o misiune de experți la Bucureşti, săptămâna trecută, şi am discutat pe datele pe care le avem. Cred că România, Bulgaria şi Grecia vor avea o flexibilitate la revenirea la piata liberă, să avem o revenire mai lină. Cred că premizele sunt foarte bune pentru a găsi cea mai bună formulă. Eu cred că la final de ianuarie să avem o propunere.”
Investițiile din PNRR sunt deja în funcțiune
„Nu este adevărat că ne aşteaptă un dezastru prin explozia prețurilor. Pe ANRE există şi acum oferte de preț sub plafonul maxim plătit acum de o gospodărie. Dacă unii consumatori au probleme la plata facturilor vom găsi soluții. O creştere de 14-15 lei la factură la o casă de vacanță de exemplu nu cred că va fi o problemă. Am pus în funcțiune proiecte finanțate din PNRR. Avem investiția de la Midia, cu o perspectivă bună să avem măcar o parte din ea gata anul viitor.
Anul trecut am avut 600 MW noi, anul asta cred că vom depăşi 1000 MW. Anul viitor vor porni şi investițiile de la Iernuț, Răstolnița, deci bilanțul va fi şi mai bun ca urmare a investițiilor începute în 2024. Cea mai mare amenințare pe următoarele 6 luni vine din zona macro şi sunt mulți investitori ingrijorați după alegeri. România are nevoie de bani mulți în energie, proiectele se fac pe mulți ani şi una e să imprumuți la o anumită dobândă şi apoi la alta, mult mai mare. Toată lumea depinde de analiza de risc, în care factorii politici sunt foarte importanți. Mizez pe investițiile semnate pe PNRR în acest an, unde am pus deja în funcțiune solar şi eolian. Am semnat contracte pentru 1.800 MW.”