- Ministerul Energiei solicită companiilor energetice să analizeze efectele negative ale politicilor „Green Deal” asupra activității lor, inclusiv impactul legislativ, economic și asupra competitivității.
- Costurile asociate emisiilor de carbon pun o presiune mare pe sectorul energetic românesc, iar fără măsuri de decarbonizare, acestea ar putea crește de patru ori până în 2030.
- România este încurajată să adopte o abordare fermă și pragmatică pentru a-și proteja interesele energetice, similar cu strategia Statelor Unite sub administrația Trump, scrie ZF.
Ministerul Energiei transmite, către companiile energetice la care statul este acţionar şi instituţiilor publice din zona energetică, o solicitare pentru analizarea efectelor negative ale politicilor “Green Deal” ale Uniunii Europene şi legislaţiei europene şi naţionale de mediu asupra acestora.
Advertisment
În contextul actual, Uniunea Europeană se confruntă cu provocări semnificative în sectorul energetic, determinate de implementarea politicilor aferente Pactului Ecologic European (Green Deal) şi a obiectivelor ambiţioase de decarbonizare. Aceste iniţiative, deşi esenţiale pentru tranziţia către o economie verde, au generat efecte colaterale asupra competitivităţii economice şi securităţii energetice ale statelor membre. Raportul recent elaborat de Mario Draghi relevă o serie de efecte negative care periclitează competitivitatea Uniunii Europene pe scena globală, se menţionează în solicitarea oficială.
Conform documentului oficial, se solicită elaborarea unei analize detaliate care să cuprindă cel puţin, dar fără a se limita la, următoarele aspecte
- Impactul legislativ: Identificarea prevederilor din legislaţia europeană şi naţională de mediu care afectează negativ activitatea entităţii, inclusiv întârzieri generate în implementarea proiectelor de infrastructură energetică;
- Consecinţele economice: Evaluarea pierderilor economice înregistrate, inclusiv reducerea capacităţilor de producţie, creşterea costurilor de operare şi impactul asupra locurilor de muncă;
- Efecte asupra competitivităţii: Analiza modului in care politicile “Green Deal” afectează competitivitatea entităţii pe pieţele interne şi externe;
- Recomandări: Propuneri pentru măsuri corective care să fie incluse în raportul final al Guvernului României, pentru a sprijini o tranziţie justă şi sustenabilă, respectiv pentru suspendarea/abrogarea, la nivel european, a politicii “Green Deal” şi a unor acte normative în domeniul mediului.
Nu este clar dacă aceasta este o iniţiativă a lui Sebastian Burduja, ministrul Energiei, sau are mandat din partea Guvernului Ciolacu pentru acest demers.
Titlurile zilei
Patriotismul energetic şi responsabilitatea ne obligă să pregătim acest raport cu maximă seriozitate, pentru a demonstra că România este pregătită să apere interesele sale legitime şi să contribuie activ la redefinirea politicilor energetice europene. În faţa unor exemple internaţionale, precum recentul program energetic at Statelor Unite sub conducerea preşedintelui Donald Trump, care promovează prioritizarea industriilor naţionale, România trebuie să adopte o abordare similară, fermă şi pragmatică, mai scrie în solicitarea oficială.
Sectorul energetic din România se află sub o presiune considerabilă din cauza costurilor asociate emisiilor de carbon. Un studiu realizat dc Energy Policy Group (EPG) indică faptul că, în absenţa unor măsuri concertate de decarbonizare, până în 2030, costul total al emisiilor pentru industriile oţelului, cimentului şi chimicalelor din România ar putea creşte de patru ori comparativ cu 2024. Această creştere substanţială a costurilor riscă să afecteze competitivitatea acestor sectoare pe pieţele internaţionale, conform documentului oficial.