Dumitru Chisăliță, AEI: „Am făcut lege, am făcut strategia hidrogenului și am lăsat lucrurile pur și simplu să se întâmple de la sine” iar 2025 ține piața în pilot

• AEI: Multe inițiative sunt încă în fază demonstrativă sau pilot
• AEI: Lipsesc normele de aplicare care să facă legea funcțională
• AEI: Lipsesc schemele de sprijin care să reducă riscul investițiilor

România are în 2025 lege și strategie pentru hidrogen, dar piața încă nu pornește: sunt puține proiecte și mai ales în fază de pilot. Din dezbaterile AEI reiese un mesaj pragmatic: fără norme de aplicare, scheme de sprijin și contracte pe termen lung, țintele rămân pe hârtie, inclusiv cele din RED III. Hidrogenul verde e încă scump, iar lipsa cererii ferme îl ține departe de investiții mari. Viitorul nu îl vor decide mașinile sau încălzirea, ci industria grea, acolo unde alternativele la decarbonizare sunt puține. Până nu apare „cumpărătorul industrial” și un preț realist, entuziasmul nu se transformă în economie.

Care este, pe scurt, ideea principală a dezbaterilor AEI despre hidrogenul verde? Ce spune Dumitru Chisăliță, președinte, AEI, pentru Aleph Business?

El spune că AEI derulează „o campanie” începută „în urmă cu șase luni” ca să discute hidrogenul verde cu „diverși stakeholderi” din România, de la actori instituționali la consumatori și potențiali producători. El spune că, deși România este „prima țară din Europa care avea o lege a hidrogenului”, entuziasmul „a dispărut din zona agendei publice” și lucrurile nu pornesc de la sine.
El spune explicit: „Am făcut lege, am făcut strategia hidrogenului și am lăsat lucrurile pur și simplu să se întâmple de la sine. Nu se întâmplă de la sine.” El adaugă că o tehnologie nouă are nevoie să fie „susținută”, „promovată”, „explicată” și „acceptată” în piață și că discuția trebuie să plece de la „o cerere reală”, nu „o cerere fabricată” sau „aparentă”, ținând cont de costuri și avantaje pe termen lung.

Dacă acum hidrogenul rămâne pe hârtie, cum îl facem să ajungă în proiecte reale?

Dumitru Chisăliță spune că „este clar” că e nevoie de „susținere” pentru hidrogenul verde, pentru că „astăzi este o soluție foarte scumpă”, atât ca formă de energie, cât și ca soluție de „stocare” și „echilibrare” a sistemului energetic. El explică diferențele între soluții: bateriile sunt „excelente” pentru termen scurt și încărcări/descărcări rapide, iar centralele de acumulare prin pompare sunt „foarte bune” pentru echilibrare pe termen mediu.
El spune că pentru activități sezoniere, adică să „înmagazinăm energie vara” și să o folosim iarna, hidrogenul poate avea rol, mai ales în contextul în care crește energia fotovoltaică și pot exista „zeci de zile” fără soare: „Nu vedem soarele, nu avem energie.” El concluzionează că pentru astfel de situații „nu ne ajută nici bateriile” și „nici acumulările prin pompare”, iar „pentru astfel de situații ne ajută hidrogenul” și că e „mult mai bine să avem o energie, chiar dacă este mai scumpă, decât să nu avem deloc energie”.

Unde vedeți cererea care poate „debloca” investițiile: industrie grea, stocare, echilibrare?

Dumitru Chisăliță descrie hidrogenul ca „vector de energie” și spune că piața trebuie construită pe cerere reală și pe înțelegerea costurilor și avantajelor, inclusiv pe termen lung. În explicația lui despre rolul hidrogenului în sistem, el pune accent pe utilizarea lui pentru stocare sezonieră și pentru asigurarea energiei în perioade în care alte soluții nu acoperă lipsa producției, în special când nu există soare pentru fotovoltaice. În logica lui, utilitatea practică în echilibrare și stocare pe termen lung este un punct de pornire pentru proiecte reale, în condițiile în care alternativa este „să nu avem deloc energie”.