Zoom concediază 1.300 de angajaţi reprezentând 15% din personalul său, scrie The Wall Street Journal.

Directorul executiv Eric Yuan a declarat marţi că şi-a redus salariul şi a renunţat la bonus, alăturându-se altor lideri corporativi din domeniul finanţelor şi tehnologiei care acceptă o reducere a salariului în acest an. Salariul său a fost de puţin peste 300.000 de dolari pentru anul fiscal încheiat la 31 ianuarie 2022 şi aproximativ 13.000 de dolari ca parte a unui plan de bonus.

Zoom a crescut rapid în timpul pandemiei de Covid-19, când companiile şi consumatorii au apelat la software-ul său de videoconferinţe. Această creştere s-a diminuat în ultimele trimestre, deoarece companiile au chemat angajaţii înapoi la birouri.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Yuan a spus că dimensiunea companiei s-a triplat în doi ani. La 31 ianuarie 2022, compania avea aproape 6.800 de angajaţi, în creştere faţă de aproximativ 2.500 de angajaţi în aceeaşi perioadă a anului 2020.

„Nu ne-am luat atât de mult timp pe cât ar fi trebuit pentru a analiza amănunţit echipele sau pentru a evalua dacă creştem sustenabil”, a transmit Eric Yuan într-un mesaj către angajaţi. „Sunt responsabil pentru aceste greşeli.”