• XTB: Evoluţia industriei şi a construcţiilor, la pachet cu deficitul bugetar şi cel comercial, oferă motive de îngrijorare.
  • Economia României a oferit al doilea cel mai bun ritm de creştere anuală din UE, în trimestrul al doilea.
  • Producţia industrială s-a contractat cu 2,1% în luna iunie faţă de mai şi cu 6,4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Produsul intern brut al României se menţine pe o creştere uşoară, însă evoluţia industriei şi a construcţiilor, la pachet cu deficitul bugetar şi cel comercial, oferă motive de îngrijorare. Potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, o analiză mai atentă a datelor economice arată că unele sectoare ar putea începe toamna de pe o poziţie vulnerabilă.

Economia României a oferit al doilea cel mai bun ritm de creştere anuală din UE, în trimestrul al doilea, de 2,7% pe date ajustate sezonier, după Irlanda. Avansul a fost de 0,9% faţă de trimestrul trecut, comparativ cu un salt trimestrial în T1 faţă de T4/2022 de 0,5%, conform datelor revizuite de INS. Diferenţele notabile între seria brută şi cea ajustată sezonier ar putea lăsa totuşi loc unor revizuiri ulterioare, spune Claudiu Cazacu.

„Imaginea economiei schiţează o potenţială pierdere de viteză în perioada următoare, ducând la o revizuire a estimării pentru întregul an. Consumul este frânat de dobânzile ridicate comparativ cu anii trecuţi, dar şi de multe incertitudini, iar industria pierde tracţiune”, precizează analistul.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Producţia industrială s-a contractat cu 2,1% în luna iunie faţă de mai şi cu 6,4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. A fost a şaptea cea mai mare scădere industrială din Europa, unde ritmul lunar a fost de +0,4% , iar cel anual de -1,2%.