- Donald Trump vrea să limiteze ajutorul SUA pentru Ucraina.
- Trump vrea să crească taxele pentru partenerii comerciali.
- Companiile americane realizează în România afaceri de peste 4 mld. €, iar București adună aproape jumătate din firmele cu acționariat american.
Pentru mine, cel mai frumos cuvânt este taxă, recunoaște însuși Trump. Așa e? Alexandru Georgescu, expert în relații internaționale, spune că, dacă Donald Trump mărește taxele vamale pe toate produsele, el își va taxa de fapt proprii oameni de afaceri. „E doar o negociere în interes de stat.”
Advertisment
Statele Unite și o lume întreagă intră în sezonul Trump 2.0, mai naționalist și mai orientat spre business decât în mandatul anterior, delimitat de Europa și de China, concurența absolută.
Trump vrea taxe pe importurile chinezești de 60% și limitarea ajutorului pentru Ucraina, plus tarife generale între 10-20% pentru toți partenerii comerciali, inclusiv România. Banii să rămână în SUA.
Cât pierde Europa din politica fiscală Trump 2.0?
Alexandru Georgescu: Odată cu primul mandat Trump, începând din 2016, s-a schimbat puțin ADN-ul politic american. La vremea respectivă, el a fost aspru criticat pentru războiul comercial cu China și pentru impunerea unilaterală de noi taxe vamale.
Citește și
- Apple își dezvoltă propriii ochelari inteligenți. Urmează exemplul Meta
- Expoziția „Solid Gold” de la Muzeului Brooklyn prezintă piese de aur de la Cartier, Dior și YSL
- Culturile de toamnă promit o producție bună în vara lui 2025. Fermierii sunt optimiști
Titlurile zilei
Dar după ce a ajuns Joe Biden la putere, el a continuat războiul comercial cu China și chiar a amenințat Japonia și Germania cu noi taxe vamale, tocmai pentru că era o poziție populară printre americani.
Barajul acesta al elitelor împotriva protecționismului fusese spart de către Trump. Eu nu cred că se va ajunge la tarife din acestea foarte mari, dar Trump trebuie să facă în mod credibil această amenințare, să fie gata să o implementeze ca mijloc de negociere. Nu are niciun rost să spui „ceilalți ne jefuiesc, voi impune tarif” și apoi la televiziuni să zici „dar, de fapt, eu nu vorbeam serios”. Trebuie să fii gata să implementezi, trebuie să ai credibilitate ca să poți cere ceva de la ceilalți.
Dacă Donald Trump vrea în mod serios să reconstruiască industria americană, va fi nevoie de Capex, Capital Expenditure, de investiții, dar ținând cont de felul în care este setată economia mondială în acest moment, drumul către o autosuficiență mai mare americană și producții interne pentru piața americană trece, de fapt, prin importuri și mai mari de bunuri ale producătorilor și de alte materiale din piațe terțe, inclusiv din China.
Trebuie să aduci utilaje, nu ai suficientă producție de oțel, trebuie să aduci oțel. Ceea ce înseamnă că dacă Donald Trump pune o taxă vamală de 10, 15, 20% pe absolut toate produsele, el își va taxa de fapt proprii oameni de afaceri cu 10, 15, 20% pentru crearea fabricilor de care au nevoie americanii la ei acasă.
Eu cred că pe termen lung o să vedem abordări țintite în care, așa cum Biden împărțea lumea între democrații și autocrații, americanii vor căuta să folosească alte criterii pentru a impune tarife vamale care să satisfacă anumite necesități politice.
Dacă ne uităm după ce spunea Peter Navarro la începutul primei administrații Trump, când a câștigat ceva influență, el zicea că ar trebui impus un tarif vamal de egalizarea costului cu forța de muncă, care practic ar da în China și în alte țări cu o forță de muncă ieftină, dar nu ar da în Germania sau în Canada. De asemenea au fost vehiculate tarife vamale pentru a ține cont de emisiile de carbon.
Din nou, ținând cont de Acordul de la Paris, ar fi o modalitate de a crea un mariaj în sfârșit sustenabil între prioritățile climatice și prioritățile administrației Trump. Dar, într-adevăr, dacă se vor impune astfel de taxe vamale, dacă se va ajunge la o negociere tensionată, Europa ar pierde din accesul pe care îl are la piețele americane și ar suferi ineficiențe noi economice. Într-adevăr, America nu își mai poate permite să aibă un regim de liber schimb unilateral.
De fapt, comerțul mondial este puternic reglementat, dar există un decalaj între taxa vamală percepută pentru vehicule europene și taxele vamale percepute pentru vehicule americane, spre exemplu. Deci, situația este complicată, dar nu cred că se va ajunge în punctul acela cu taxe vamale universale. Nici nu poți finanța operațiunile guvernului american din aceste taxe vamale, cum speră unii economiști că se pot întoarce la începutul secolului XX în termen de fiscalitate americană.
Până la urmă, totul este o tactică de negociere, altfel riscă să dea și în proprii oameni de afaceri, în procesul de reindustrializare americană și să „make America great again”.
Vom vedea o Europa de dreaptă rămâne cu o retorică de centru?
Diferența dintre Trump și majoritatea partidelor, așa zise extremiste din Europa, este că Trump a fost deja la guvernare. În momentul în care ai un cordon sanitar în Europa împotriva acestor partide, ele pot spune orice în opoziție și nu trebuie să își modereze nici abordările, nici opiniile. Uitați-vă la felul în care Georgia Meloni a ajuns premier, după retorica îndreptată împotriva fraților Italiei și a guvernat aproape ca un eurocrat obișnuit, dincolo de abordări legate de imigrație, unde și acolo a moderat foarte mult discursul.Singurele țări europene în care social-democrația nu a pierdut extraordinar de mult, ca în Germania, spre exemplu, sunt Danimarca și Suedia. Și ce au făcut ele, de fapt? Au integrat pozițiile pe migrație și alte câteva subiecte sensibile ale partidelor așa zise extremiste și, prin urmare, le-au furat pâinea de la gură. Noi nu putem spune că, în SUA, Donald Trump este poziția extremistă.
Pe chestiunile pe care le stăpânește, el este poziția centristă. 70% dintre americani vor închiderea graniței sudice, ca să nu mai intre imigranții ilegali. Totuși, majoritatea își dorește să deporteze imigranții ilegali.
Eu cred că, la nivel european, s-a creat o asociere în mintea alegătorilor, între Trump și partidele, așa zise, extremiste. Această asociere a fost voită din partea zonei mainstream europene și acum se va întoarce împotriva lor pentru că Trump s-a dovedit a nu fi opțiunea extremistă și acum caută să capitalizeze asupra fenomenului Trump și toate partidele acestea de extremă dreapta din Europa.
Au zis: Uitați, Trump a câștigat. Trump este opțiunea centristă. Trump este opțiunea majoritară, inclusiv la votul popular pentru americani. Și, în acest sens, eu cred că vom vedea, fie un avans electoral, dar strict parlamentar, în Europa al partidelor, dar, de fapt, asta se-a întâmplat deja. Fie partidele existente, mainstream vor începe să-și modereze poziția pe migrație, care este, de fapt, punctul cel mai important care le-a facilitat creșterea. Uitați-vă că și laburiștii din Marea Britanie au început, retoric, să diminueze migrația, deși au aprobat recent sute de mii de vize pentru reunificare familială.
Și în Germania există acum discuții legate de migrație, care nu existau până acum. Și în Franța, de fapt, toate partidele acestea centriste sau de centrul stânga, dacă vor să-și mențină locurile, trebuie să schimbe agenda în conformitate cu așteptările reale exprimate de alegători, inclusiv prin susținerea, prin vot de protest, acestor partide. Ceea ce-și dorește votantul european este respectabilitate. În momentul în care l-ai forțat să iasă în afară a sistemului partidelor deja stabilite, înseamnă că ai o problemă. Și s-a văzut asta. În Marea Britanie, spre exemplu, după votul de Brexit, toată lumea s-a întors la a vota partide tradiționale. UK Independence Party a intrat în colaps, pentru că era un vot pe un singur lucru.
Situația ciudată este că, de fapt, majoritatea partidelor de așa zise extremă dreapta, dacă elimin poziția lor pe migrație, ele sunt, de fapt, niște partide, culumea de centru, stânga. S-a mutat societatea americană, în anumite moduri, atât de mult spre stânga, că Donald Trump nu poate fi distins de democrații din anii ’90, democrații lui Bill Clinton, care au creat o coaliție mai mare. Bill Clinton era pentru închiderea graniței sudice, pentru ajutorarea americanilor, pentru un pic de protecționism acolo, deși a facilitat, de fapt, intrarea Chinei în Organizația Mondială a Comerțului. E o diferență între cei doi, chiar dacă țara s-a schimbat foarte mult.
Ce impact ar avea un reshoring al companiilor americane din Europa?
Eu cred că ținta principală a reshoring-ului, a capacității industriale și al investițiilor, este, de fapt, pentru afacerile care țintesc piața americană, nu cele care țintesc piața europeană, unde rămâne în continuare foarte atrăgător să rămâi în Europa de Est, mai ales dacă are loc o fragmentare a piețelor globale pe fondul taxelor vamale. Eu cred că așa se vor manifesta lucrurile. Într-adevăr, Donald Trump poate să producă creștere mai mare în Statul Unite ale Americii. Există deja o problemă cu divergența economică dintre americani și europeni. Să ne aducem aminte că, până în 2010, 2011, 2012, se vorbea vestice, la PIB/ locuitor și mărimea economiei erau cam la fel și europenii chiar puteau spera că o vor lua înainte, dar, de atunci, PIB-ul american a crescut cu 40-50%. Da, poate inaugura Trump o epocă a creșterilor mai mari, dacă nu apare ceva, dar nu se poate localiza totul în State Unite și State Unite să exporte peste tot în lume. Trebuie să se echilibreze undeva situația.
Americanii caută să atragă companiile care deservesc piața americană să vină în America. Se vor focusa mai ales pe țări cu care au relații geopolitice neprietenoase. Americanii nu au făcut tam-tam electoral pe faptul că s-au mutat capacități în Mexic sau pe faptul că s-au mutat capacități din China în Vietnam, sau în Bangladesh. Nu cred că Europa este ținta principală a furiei protecționiste americane și nu cred că companiile americane vor pleca din România, atât timp cât piața de aici rămâne profitabilă pentru ei, pentru că nimeni nu ne face de fapt o favoare. Chestiunea principală aici este dacă e sustenabilă creșterea aceasta americană, pentru că vedem în aceeași perioadă în care a crescut cu 40% economia, a crescut cu 75% datoria națională. Iar serviciul datoriei naționale a crescut la peste 6% din bugetul american. A ajuns la aproape un trilion de dolari, față de 250 milioane acum câțiva ani. Deci, nici Trump, nici Kamala Harris nu aveau un răspuns la aceste probleme. Le-au evitat cu totul și s-ar putea ca acestea să fie o frână în calea creșterii americane, concluzionează Alexandru Georgescu.