- Astăzi vin date despre PIB-ul SUA în T3 și inflația PCE în octombrie.
- S&P 500 și Dow Jones închid ultima ședință la noi maxime.
- Dell, Crowdstrike și HP raportează după închidere și scad cu până la 11,28%.
Vin date importante azi din SUA. PIB-ul în T3 și inflația PCE, măsura preferată a FED când vine vorba de modificarea prețurilor. Asta în contextul în care S&P 500 și DOW JONES închid ultima ședință la noi maxime istorice, după publicarea minutei FED. Dacă inflația rămâne ridicată, câțiva membrii FED cred că rata de politică monetară va trebui să stagneze, la un nivel restrictiv. În plus, sezonul raportărilor e aproape de final. Cine mai iese la tapet în T3? Dell, Crowdstrike sau HP. Cum raportează ele și cum interpretăm, atât datele companiilor, cât și cele macro?
Advertisment
În cadrul unei analize cu domnul Bogdan Maioreanu, am aflat că raportările financiare ale unor companii precum Dell, CrowdStrike și HP au generat scăderi semnificative în after-hours: Dell a scăzut cu 11%, CrowdStrike cu aproape 6%, iar HP cu 7,5%. Aceste corecții reflectă, într-adevăr, reacții ale investitorilor la anumite estimări sau prognoze nereușite, cum ar fi țintele de venituri și profituri.
Ce spune BOGDAN MAIOREANU, analist, eToro pentru Aleph Business?
,,Cu toate acestea, în ansamblu, sectorul tehnologic rămâne unul dintre cei mai performanți, cu o creștere de 13,3% a veniturilor și 19% a profiturilor în cadrul S&P 500. De la începutul anului, Dell, HP și CrowdStrike au înregistrat creșteri semnificative (85%, 30% și 43%, respectiv). Astfel, pentru investitorii din sectorul tehnologic, aceste corecții pot fi considerate oportunități de a cumpăra la prețuri mai bune, în linie cu strategiile lor de investiții. În cadrul unui sondaj recent, tehnologia a fost sectorul preferat pentru majorarea investițiilor, atât la nivel global, cât și în România.
Titlurile zilei
În ceea ce privește politica monetară, potrivit minutei Fed, deciziile viitoare vor depinde mult de datele economice, în special de inflație și piața muncii. Așteptările pentru o posibilă reducere a dobânzii cu 0,25% în decembrie sunt încă în vigoare. Investitorii se pregătesc pentru un raliu de Crăciun, o perioadă în care, statistic, piețele financiare tind să înregistreze performanțe remarcabile. De exemplu, în trecut, S&P 500 și Nasdaq au avut o performanță semnificativă în decembrie, iar investitorii sunt optimiști că datele economice viitoare vor crea oportunități de cumpărare la prețuri mai bune, ceea ce ar putea contribui la continuarea acestui raliu.,,