258 de tranzacţii. Plus 26%. 6,6 mld. de dolari. Cu 10% peste nivelul din 2021.

Așa a arătat piața locală de fuziuni și achiziții anul trecut, arată o analiză EY. Pentru comparație, pe piața globală de M&A, valoarea tranzacțiilor s-a redus cu 37%. Pe cea europeană a fost o scădere de 28%.

Cele mai active sectoare de la noi: Tehnologia, Imobiliarele, Sănătate, Energie și Produse Industriale. Cele mai mari tranzacții: Romgaz cumpără 50% în proiectul Neptun Deep de la Exxon, pentru 1 mld. $. Ford Otosan cumpără Ford România – 785 mil. $. Pavăl Holding ia portofoliul de birouri CA Immo cu 389 mil. $.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Ce urmează? Am discutat subiectul cu Iulia Bratu, Head of Lead Advisory, EY România.

“Sunt scăderi record, de altfel, atât la nivel global, cât și la nivel european, așa cum menționați. Anul 2022 a marcat un declin record. De când ținem noi analiza activității M&A, încă din 1980, a fost cel mai mare declin. Ce este, însă, foarte interesant, este că dacă analizăm la nivelul regiunii în care noi suntem, Europa Centrală și de Est, dinamica a fost mult mai pozitivă. Scăderea, de fapt, înregistrată la nivel de Europa Centrală și de Est este semnificativ mai redusă, undeva între 10% și 20%.”, a declarat Iulia Bratu, Head of Lead Advisory, EY România.