Autorităţile din Ungaria refuză în continuare să susţină propunerea UE privind interzicerea importurilor de petrol din Rusia spunând că ar fi o „bombă atomică” pentru economia locală, anunţă Sky News.

O videoconferinţă axată pe o potenţială interdicţie a Uniunii Europene privind importurile de petrol din Rusia care trebuia să aibă loc marţi, a fost amânată pentru o dată ulterioară, deoarece Ungaria continuă să blocheze propunerea.

În mod oficial nu a fost oferit niciun motiv pentru amânarea reuniunii.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Pentru a sancţiona şi mai mult Rusia pentru războiul din Ucraina, preşedintele Comisiei, Ursula Von der Leyen, a propus ca statele membre ale UE să elimine importurile de ţiţei în termen de şase luni şi de produse rafinate până la sfârşitul anului.

Însă Ungaria a declarat că nu va vota pentru sancţiunile propuse, afirmând că acestea ar avea efectul unei „bombe atomice” asupra economiei sale şi i-ar distruge „aprovizionarea stabilă cu energie”.

Această decizie vine în contextul în care preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că este nevoie de un nou pachet de sancţiuni din partea UE pentru Rusia care ar putea duce la încetarea războiului din Ucraina.