În ultimii doi ani, cei mai bogați 1% dintre oameni au acumulat aproape două treimi din toate bogățiile noi create în întreaga lume, arată un raport al Oxfam. Începând cu 2020, au fost create 42 de trilioane de dolari, din care 26 de trilioane de dolari, adică 63%, au fost acumulate de primii 1% ultrabogați ai lumii, informează CNBC.
Restul de 99% din populația globală a adunat doar 16 trilioane de dolari din noua bogăție, a arătat Organizația de caritate globală în raportul lansat la deschiderea Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția.: „Un miliardar a câștigat aproximativ 1,7 milioane de dolari pentru fiecare dolar câștigat de o persoană obișnuită”.
Conform CNBC, rezultatele contrastează rapoartele Băncii Mondiale , care a declarat în octombrie 2022 că probabil că nu își va îndeplini obiectivul de a pune capăt sărăciei extreme până în 2030 , deoarece pandemia de Covid-19 a încetinit eforturile de combatere a sărăciei.
Gabriela Bucher, director executiv al Oxfam International, a cerut majorarea taxelor pentru cei ultrabogați și a spus că schimbările aduse politicilor fiscale ar ajuta la soluționarea crizelor aflate în desfășurare în întreaga lume: „Impozitarea marilor corporații super-bogate este ușa de ieșire din crizele care se suprapun astăzi. Este timpul să demolăm mitul convenabil conform căruia reducerile de taxe pentru cei mai bogați au ca rezultat, cumva, faptul că averea lor „se prelinge” la toți ceilalți”, a spus Bucher.