Uniunea Europeană şi zona euro au înregistrat creşteri economice de 0,2% în trimestrul al treilea din 2022 comparativ cu trimestrul precedent, conform datelor estimative anunţate luni de Oficiul european pentru statistici (Eurostat).

“În trimestrul al treilea din 2022, valoarea PIB-ului ajustat sezonier a crescut cu 0,2% atât în zona euro, cât şi la nivelul Uniunii Europene, comparativ cu trimestrul anterior”, anunţă Oficiul european pentru statistici (Eurostat), conform unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX. Estimările privind creşterea economică se bazează pe datele preliminare.

În trimestrul al doilea din 2022, zona euro înregistrase o creştere economică de 0,8%, iar Uniunea Europeană de 0,7%.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea economică a zonei euro este de 2,1% în trimestrul al treilea, iar cea a Uniunii Europene este de 2,4%. Ritmul creşterii economice este în scădere de la 4,3%, cât fusese în trimestrul al II-lea, raportat anual.

Rata inflaţiei în zona euro a continuat să crească şi a atins nivelul de 10,7% în luna octombrie.