În contextul sancțiunilor impuse de Occident oligarhilor ruși, se pare că Turcia devine un paradis al refugiului pentru banii și activele acestora.
Advertisment
De la super-iahturi parcate acum pe țărmurile turcești până la valize cu bani gheață în mâinile pasagerilor sosiți de la Moscova, o varietate de acțiuni ale bogaților ruși par să sfideze orice sancțiune impusă de Occident.
De asemenea, invazia Ucrainei de către Rusia a determinat o creștere a numărului de ruși care cumpără proprietăți în Turcia. Dintre aceștia, unii au investit chiar și peste 250.000 pentru a obține un pașaport turc în cadrul programului de cetățenie prin investiții al țării, după cum au declarat brokerii imobiliari. Directorul executiv al companiei imobiliare din Istanbul Golden Sign, a declarat că rușii nou veniți cumpără până la patru apartamente simultan, plătind de cele mai multe ori cu bani gheață.
Titlurile zilei
În urma războiului ruso-ucrainean, SUA, Marea Britanie și Uniunea Europeană au impus sancțiuni oligarhilor ruși cu presupuse legături cu președintele Vladimir Putin. În acest conflict, Turcia s-a opus invaziei Ucrainei, acționând ca intermediar între cele două țări implicate, motiv pentru care rolul său este de mediator.
Guvernul turc a spus că nu va opri fluxul de fonduri rusești, chiar și de la oligarhi, atâta timp cât banii sunt legali.