• 3 americani câștigă premiul Nobel pentru economie în 2022
  • Ben Bernanke, fost președinte FED, a absolvit la MIT în 1979
  • Douglas W. Diamond, profesor în economie, a absolvit la Yale în 1980
  • Philip Dybvig, profesor în economie, a absolvit la Yale în 1979
  • Fiecare premiant primește 295.000 $

Trei americani, Ben Bernanke, Douglas Diamond și Philip Dybvig au câștigat premiul Nobel pentru economie anul acesta. Munca pentru care cei 3 sunt recunoscuți, a fost crucială pentru cercetările ulterioare care ne-au îmbunătățit înțelegerea despre bănci, reglementările bancare, crizele bancare și modul în care ar trebui gestionate crizele financiare.

Bazele acestor cercetări au fost puse de cei premiați, la începutul anilor 1980. “Cunoștințele laureaților ne-au îmbunătățit capacitatea de a evita atât crize grave, cât și planuri de salvare costisitoare”, spune Tore Ellingsen, președintele Comisiei pentru premiul pentru științe economice.

Academia Regală Suedeză de Științe selectează câștigătorii dintr-o listă de 3000 candidați, recomandată de Comitetul Premiului pentru Științe Economice. Premiul pentru științele economice nu a făcut parte din testamentul lui Alfred Nobel, el a fost înfințat în 1969 de Banca Centrală Suedeză, în numele lui și este ultimul anunțat de când a fost înfințat. Câștigătorii premiului Nobel pentru economie primesc 885.000 $, aproape 300.000 $ de persoană.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Am discutat subiectul cu Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale.

“Este un premiu în trei. Cam acesta este obiceiul în ultima vreme, inclusiv cel de anul trecut. Cam așa încearcă să împace puncte de vedere, în cazul acesta comune. A fost un an în care s-a dat finanțelor comportamentale în care s-au luat trei poziții din trei opinii complet diferite. De data aceasta există un fir roșu acolo – băncile și rolul lor.”, a povestit Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale.