Tensiunile economice din prezent ne aduc aminte de criza din 2008, când pieţele financiare mondiale se confruntau cu criza subprime, iar România se credea la adăpostul creșterii economice de 8%, iar bugetul trăia din banii luaţi din vânzarea BCR către Erste – 2 miliarde de euro. Am avut atunci ajutor de la FMI și de la marii creditori instituționali, care au dat României 20 de mld. de euro pentru a preveni intrarea sistemului bancar în colaps. Economia s-a prăbușit într-un an la -7%.

Acum ne încântă creșterea economică de 6% din T1/2022, stabilitatea cursului valutar și banii pe care i-am strâns în anii trecuți. Bani care vor fi tocați de inflație și prețurile mari la energie, în ciuda plafonărilor preţurilor la gaze şi energie electrică. Ne uităm cu speranță la banii din PNRR, pe care Guvernul n-a fost în stare să-i cheltuiască, deocamdată.

“Nu ştiu dacă cei care sunt acum la putere – Iohannis, Ciucă, Ciolacu, etc. realizează situaţia critică în care a intrat lumea occidentală şi ce impact are asupra României. Sper să nu ia exemplul lui Băsescu, Tăriceanu şi Boc de acum un deceniu”, spune Cristian Hostiuc, director editorial ZF.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Am discutat subiectul în amânunt cu acesta.

“În primul rând suntem în aceeași situație. La fel de nepregătiți, cel puțin la nivelul Guvernului. Guvernul trăiește într-o euforie continuă. Când sunt bani la buget – și trebuie să menționăm că sunt bani din împrumuturi pentru care plătim dobânzi de 9% – Guvernul nu se uită în dreapta și în stânga să vadă cum este lumea înconjurătoare. Noi avem PNRR-ul și trebuia până acum să tragem bani din PNRR, adică să-i introducem în economie, dar nu facem acest lucru pentru că de luni de zile nimeni nu știe unde este PNRR-ul, ce trebuie făcut, unde sunt unitățile care să gestioneze condițiile care trebuie îndeplinite.”, a povestit Cristian Hostiuc, director editorial la Ziarul Financiar.