Surse: Guvernul va majora salariul minim pe economie cu aproape 11%

Sursă foto: Profimedia

Guvernul va majora salariul minim pe economie cu aproape 11%, ceea ce se traduce cu o creştere netă de 10 procente, iar majorarea se va aplica de la începutul anului viitor, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la discuţiile Consiliului Tripartit de luni.

„În urma discuţiilor din cadrul Consiliului Tripartit, Guvernul va majora salariul minim pe economie cu aproape 11%, ceea ce se traduce cu o creştere netă de 10 procente”, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la şedinţa de luni a Consiliului Tripartit.

Potrivit surselor citate, majorarea se va aplica de la începutul anului viitor.

„Următorul pas va fi asigurarea predictibilităţii, adică stabilirea unei formule pentru creşterea salariului minim, până în 2024, printr-un proiect de lege în Parlament”, au mai afirmat sursele citate.

Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern discutat, începând cu luna ianuarie 2022, salariul minim se va majora la 2.550 de lei brut lunar, de la 2.300 de lei brut lunar cât e acum, ceea ce înseamnă că un angajat va primi  un salariu minim net de 1.524 lei.

Aproape 2 milioane de angajaţi vor avea salarii la nivelul salariului minim de 2.550 de lei brut.