Suprafaţa cultivată anul trecut la nivel naţional a crescut cu aproximativ o mie de hectare, comparativ cu 2020, până la 8,26 milioane hectare, sectorul majoritar privat are o pondere de 99,1% din total, arată datele INS. Suprafeţele cultivate în 2021, faţă de anul precedent, au fost mai mari la cereale pentru boabe, plante uleioase și livezi pe rod şi mai mici la leguminoase pentru boabe, sfeclă de zahăr, tutun, cartofi, legume şi vie pe rod.

Anul trecut, România s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană la suprafaţa cultivată cu floarea soarelui, cu un total de 1,12 milioane ha. În ceea ce priveşte cultura grâului, țara noastră a ocupat anul trecut locul patru în Uniunea Europeană, după Franţa, Germania şi Polonia.

Pe de altă parte, România, cel mai mare cultivator de porumb boabe din Uniunea Europeană, cu mai mult de o pătrime, a avut o pondere mai mică în cadrul Uniunii faţă de anul 2020, respectiv 27,8%. Însă deficitul substanțial de precipitații de la începutul primăverii, dar și temperaturile sub medie au afectat negativ culturile de iarnă, ceea ce a determinat specialiștii Comisiei Europene să revizuiască în scădere ultima prognoza cu prividre la randamentul culturilor de grâu, orz și rapiță.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Am discutat subiectul cu Cezar Gheorghe, consultant al Clubului Fermierilor Români.

“În principiu, 1.000 de hectare reprezintă, poate, o mică picătură într-un ocean. Nu este o cifră reprezentativă datorită faptului că, în mod normal, culturile tradiționale, și vorbim de culturi cum are România, nu fac altceva decât să se rotească. E un principiu – principiul rotației culturilor. Deci ce nu se pune într-o parte, se pune în altă parte. 1.000 de hectare nu reprezintă absolut nimic în tot acest context. Ca să fim clari de la început, să definim această cifră.

Pe de altă parte, dacă vorbim de randamente, de producții, de ceea ce facem noi, da, într-adevăr avem cea mai mare suprafață de porumb, însă nu avem cel mai mare randament. Franța are cel mai mare randament la porumb – ei au 1,6 milioane de hectare și extrag din recolta de porumb anuală exact cât recolta noastră.”, a povestit Cezar Gheorghe, consultant al Clubului Fermierilor Români.