Suedia emite un avertisment cu privire la două scurgeri de gaze pe conducta Nord Stream 1

Sursă foto: Hepta

Probleme la cel mai mare gazoduct rusesc: Suedia emite un avertisment cu privire la două scurgeri de gaze pe conducta Nord Stream 1.

Autoritatea maritimă suedeză a anunţat marţi că a emis un avertisment cu privire la două scurgeri de gaze la conducta Nord Stream 1, deţinută de Rusia, în apele suedeze şi daneze, la scurt timp după ce a fost descoperită o scurgere la Nord Stream 2, aflat în apropiere.

„Există două scurgeri pe Nord Stream 1, una în zona economică suedeză şi una în zona economică daneză. Ele sunt foarte aproape una de cealaltă”, a declarat, pentru Reuters, un purtător de cuvânt al Administraţiei

Scurgerile au fost localizate la nord-est de insula daneză Bornholm, a precizat purtătorul de cuvânt. Nu se ştie ce a cauzat scurgerile.

„Menţinem o supraveghere suplimentară pentru a ne asigura că nicio navă nu se apropie prea mult de zonă”, a declarat alt purtător de cuvânt al SMA.

Luni, autorităţile daneze au cerut navelor să se îndepărteze pe o rază de cinci mile marine la sud-est de insula Bornholm, după ce o scurgere de gaz de la gazoductul Nord Stream 2 a apărut în Marea Baltică.

Tot luni, operatorul Nord Stream 1, care a funcţionat la capacitate redusă de la jumătatea lunii iunie înainte de a se închide complet în august, a dezvăluit că presiunea a scăzut pe ambele linii ale gazoductului.

Conducta Baltică, o nouă reţea submarină care livrează gaz norvegian către Polonia, cu o capacitate anuală de 10 miliarde de metri cubi pe zi, urmează să fie inaugurată marţi.