Modelul economic actual al României nu mai corespunde vremurilor pe care le trăim, afirmă secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la o conferinţă organizată la Universitatea din Craiova.

„Modelul economic actual al României nu mai corespunde vremurilor pe care le trăim. Paradoxal, după aderarea la UE, deşi am avut o creştere economică semnificativă şi o convergenţă către media europeană, decalajele dintre regiunile ţării au crescut”, arată Mircea Geoană.

El a participat la conferinţa „De la economie de război la un nou model economic”, organizată la Universitatea din Craiova.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Acelaşi model economic al României de astăzi a produs mai multă divergenţă între regiunile ţării. România, astăzi, la aproape 20 de ani de aderare la UE şi am semnat cu mâna mea negocierile, în 2004, este mai aproape de media europeană dar regiunile României sunt mai inegale decât înainte de momentul aderării, ceea ce este o contradicţie în termeni. Coeziune, oportunităţi pentru oraşele mici şi pentru mediul rural, pentru fermierii şi ţăranii români, nu doar pentru primele oraşe ale ţării care dau astăzi primele 12 oraşe ale ţării, bravo lor, bravo Craiovei, dar ele produc 80% din PIB-ul României. 20% îl produce restul ţării şi ne mirăm că şi ne mirăm că pleacă tinerii pe capete şi ne mirăm că nu recuperăm în mod autentic decalajul faţă de Europa dezvoltată”, a spus Geoană.