Începutul lui 2023 a venit cu o accentuare a scăderii consumului de energie, în prima săptămână a anului cererea fiind în medie cu 20% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, arată calculele ZF făcute pe baza datelor Transelectrica.

Minimul a fost atins chiar sâmbăta trecută, când cererea de energie a fost cu 28% mai mică faţă de cea din ziua similară a anului trecut. Sunt mai mulţi factori care stau la baza acestei evoluţii. În primul rând, scumpirea dramatică a energiei a dus la măsuri stricte de reducere a consumului, în cazul unor industrii secţii întregi de activitate fiind închise. Datele Autorităţii Naţionale de Reglementare în dome­niul Energiei (ANRE) arată că în primele nouă luni ale anului trecut, la nivel naţional cererea de energie a fost cu 6% mai mică faţă de 2021, fiind înregistrate scăderi ale consumului atât pe segmentul casnic, cât şi industrial.

Astfel, populaţia a consumat cu 5% mai puţină energie, iar industria cu 6%. Totodată, iarna acestui an, cel puţin până acum, a fost neobişnuit de caldă, astfel că şi consumul de energie a avut un motiv în plus de a rămâne la un nivel scăzut.

Titlurile zilei

INVESTITORII CER DEMISIA LUI MUSK DIN FUNCȚIA DE CEO A TESLA
Meta AI devine disponibil în UE
Grindeanu: România va avea anual aproximativ 250 de kilometri de autostradă
ce se alege de pib?
Guvernul prelungește ajutorul de stat pentru marii consumatori de energie
Guvernul finanțează Start-Up Nation 2025 cu 440 mil. euro