Rusia se descurcă mai bine decât era de așteptat, spune FMI.

La ce ne așteptam? La un colaps al economiei și sistemului rusesc. Sute de companii internaționale s-au retras sau și-au suspendat activitatea în Rusia. Cele mai importante bănci rusești au fost eliminate din sistemul SWIFT. Kremlinul a fost împins către default. Oligarhilor lui Putin le-au fost înghețate conturile din străinătate.

Însă Rusia rezistă. Iar rubla este la cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Cum reușește Kremlinul să mentină măcar o aparent echilibru?

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Am discutat subiectul cu Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale.

“În Rusia contează în special petrolul la cotația de Ural, care este cu 30-35 de procente mai mic decât Brant-ul de astăzi, care este în jur de 100. Pentru a vinde Chinei și Indiei în jur de 175 de milioane din ceva mai puțin; acum au vândut în vară, în plin, ceva mai mult. Această opțiune – Asia de Sud-Est, India, China, Pakistan, Sri Lanka – n-a fost văzută de nimeni, a fost contrar a tot ceea ce ne așteptam.”, a declarat Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale.