Rompetrol Downstream – divizia de retail a Grupului KMG International, se alătură în mod voluntar măsurii propuse de Guvernul României pentru reducerea cu 50 de bani a carburanţilor comercializaţi prin benzinăriile din România, anunţă compania.

Compania operează pe plan intern o reţea de 1.232 puncte de comercializare carburanţi (staţii proprii, staţii partener, staţii mobile: expres, baze interne de 9 şi 20 metri cubi), din care 172 de benzinării proprii Rompetrol.

Măsura se va aplica în perioada iulie – septembrie 2022.

Titlurile zilei

OMV Petrom și Romgaz încep forajul la Neptun Deep
Guvernul „uită“ de schema de ajutor de stat de 200 mil. €
Verdino lansează o nouă categorie de produse destinată flexitarienilor
C.E. iniţiază procedura de „suspendare a plăţilor” pentru România
One United acordă dividende de aproape 40 mil. lei către acţionari
LA REMOTE ÎNAINTE, LA BIROU ÎNAPOI?

Reducerea preţurilor este vizibilă pe totemurile staţiilor proprii începând cu data intrării in vigoare a actului normativ – 1 iulie 2022, spune comunicatul.

Ţinând cont că intervalul de timp pentru implementarea măsurii a fost unul foarte scurt, compania depune eforturi susţinute pentru ca sistemele informatice să fie actualizate în cel mai scurt timp. În acest moment, atât preţurile carburanţilor afişate pe totem, cât şi preţurile la pompă conţin reducerea de 50 de bani. Pe măsură ce sistemele informatice vor fi actualizate, reducerea de preţ va fi evidenţiată separat şi pe bonurile fiscale aferente vânzărilor.

Rompetrol Downstream a contactat autorităţile de resort încă de miercuri şi a solicitat clarificări pentru o mai bună intelegere a modului de implementare a măsurii propuse, în vederea respectării întocmai a prevederilor din Ordonanţa de Urgenţă, încheie comunicatul.