Săptămâna aceasta, directorii executivi ai Romgaz ar trebui să semneze tranzacţia prin care compania de stat cumpără 50% din proiectul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră de la gigantul american Exxon, care a decis să se retragă din această afacere pentru 1,06 miliarde de dolari. Este cea mai mare achiziţie pe care a făcut-o vreodată statul român prin intermediul unei companii controlate de stat.

O parte din tranzacţie, respectiv 325 de milioane de euro, este finanţată printr-un împrumut luat de la Raiffeisen Bank, asta apropos de implicarea în România a băncilor care au în spate acţionari străini. Restul banilor de achiziţie vine din resursele interne ale Romgaz, una dintre companiile cash-cow ale statului.

Am discutat subiectul cu Cristian Hostuiuc, director editorial la Ziarul Financiar.

Titlurile zilei

Moody’s schimbă perspectiva de rating a României de la stabilă la negativă
Aurul depășește 3.000 de dolari uncia
Salariul mediu net ajunge la 5328 lei în ianuarie
Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor mașini electrice fabricate în România
Tesla este prinsă în focul războiului comercial
UiPath cumpără compania de A.I. Peak

“În acest proiect, procentele sunt împărțite egal între Romgaz și OMV Petrom. 70% din acțiunile Romgaz sunt deținute de către statul român, care mai deține încă 20% din OMV Petrom. Asta înseamnă că, în total, statul român are 45% din proiectul de gaze din Marea Neagră, deci este principalul acționar. OMV, pentru că are 51% din OMV Petrom, în final va avea 25% din proiectul de gaze din Marea Neagră. Și, în continuare, pe locul 3 ca acționar, cu un procent de 12% suntem noi, pentru că fondurile private de pensie Pilon II, unde 7,6 milioane de români au banii de pensie, au 12% din proiectul de gaze din Marea Neagră.

Deci, dacă am trage o linie, beneficiile acestui proiect de gaze din Marea Neagră, într-un final ca și acționar, vin în cea mai mare parte la români. Români într-un mod direct și indirect.”, a declarat Cristian Hostuiuc, director editorial la Ziarul Financiar.