Prim-ministrul Nicolae Ciucă a găzduit, la Palatul Victoria, reuniunea ministerială a miniştrilor Energiei din regiune, aflaţi la Bucureşti pentru a participa la RIGC – Romanian International Gas Conference. Principalele teme au vizat soluţiile care pot fi implementate la nivel regional pentru a asigura gazul necesar cetăţenilor şi mediului de afaceri.

„România se numără printre ţările europene care deţin resurse importante de gaz şi de producere a energiei electrice. Acest format de dialog este găzduit de România pentru a asigura ţărilor din regiune necesarul de gaz natural, dar şi pentru a genera soluţii care să ofere sprijin economiilor puternice din Vestul Europei, de al căror bun mers depinde şi economia regiunii noastre”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Potrivit Executivului, reuniunea a pus accent asupra aplicării proiectelor de întărire a cooperării între ţările participante, în vederea asigurării resurselor energetice şi a găsirii celor mai bune soluţii pentru întărirea securităţii energetice a tuturor statelor participante. De asemenea, temele de discuţii au vizat necesitatea cooperării în vederea diversificării surselor şi rutelor de aprovizionare cu energie pentru a putea trece cu bine peste actuala criză energetică. Au fost punctate şi identificate noile rute alternative pentru transportul de gaze naturale prin porturile din Turcia şi Grecia şi interconectarea pentru transportul şi tranzitul gazelor naturale către România.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„România a reamintit necesitatea proiectului de interconectare prin cablul subteran de transport de energie electrică pe ruta Azerbaidjan – Georgia -România- Ungaria. Evenimentul a confirmat solidaritatea pe care ţările din regiunea noastră o demonstrează în actualul context geoplitic, generat de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei”, conform comunicatului de presă.

La reuniunea ministerială au participat Virgil Daniel Popescu – Ministrul Energiei, Andrei Spînu – vice – priministrul şi Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Kostas Skrekas, Ministrul Mediului şi Energiei din Grecia, Parviz Shahbazov Ministrul Energiei din Republica Azerbaidjan, Rossen Hristov, Ministrul Energiei din Bulgaria, Alparslan Bayraktar, Adjunctul Ministrului Energiei şi Resurselor Naturale din Turcia, Mykola Kolisnyk, Adjunctul Ministrului Energiei din Ucraina, Péter Sztáray, Secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi Comerţului din Ungaria şi George Chikovani, Director general, JSC Georgian Oil and Gas Corporation – Georgia.