- România nu îndeplinește nici acum criteriile de aderare la euro, spune Comisia Europeană.
- Spre deosebire de România, Bulgaria e mai aproape de aderare, dar rămâne în continuare pe tușă.
- România are cea mai mare inflație din UE, iar instituțiile statului nu reușesc să combată evaziunea fiscală, arată UE.
Parcă-i mai bine-n fotbal. România nu se califică nici de data asta în criteriile Uniunii Europene de aderare la zona euro.
Advertisment
E same old story. Instituțiile statului nu dovedesc că au capacitatea de a combate corupția și evaziunea fiscală. Și, de data, asta, ne bate și inflația, cea mai mare din Uniunea Europeană.
Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană confirmă, din nou, că suntem departe zona lor.
Citește și
- Jeff Bezos e îngrijorat. Blue Origin contestă SpaceX la FAA
- Îți iei doza de A.I. Eli Lilly anunță un parteneriat cu OpenAI
- E ChatGPT killer? Amazon dezvoltă Metis, un „zeu”A.I. să-l detroneze
Titlurile zilei
Și mai departe decât Bulgaria, care, a făcut progrese mai mari decât România. Era la un pas să fie acceptată în 2025.
Bulgaria a lăsat BCE să-i supravegheze sistemul bancar și a menținut niveluri relativ scăzute ale datoriei și deficitului bugetar.
Rămâne să ne uităm de la depărtare la Croația, care a aderat anul trecut.