O duzină de ţări, printre care România, Belgia, Italia, Polonia şi Slovenia, au făcut presiuni pentru a reduce în mod semnificativ plafonul planificat de Uniunea Europeană pentru preţurile la gaze, în timp ce blocul comunitar se străduieşte să ajungă la un acord privind această măsură, scrie Reuters
Advertisment
Ţările UE au organizat sâmbătă negocieri de urgenţă, în încercarea de a ajunge la un acord privind plafonarea preţului la gaze la o reuniune a miniştrilor energiei care va avea loc la 13 decembrie, dar statele rămân divizate în privinţa planului.
Douăsprezece dintre cele 27 de state membre ale UE au distribuit un document prin care cer ca plafonarea preţurilor să fie “semnificativ” mai mică decât ultimul compromis negociat de ţări.
Titlurile zilei
“Textul nu a mers suficient de departe spre ceea ce am putea considera un compromis satisfăcător”, au declarat acestea. Documentul, consultat de Reuters, a fost înaintat de Belgia, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovenia şi Slovacia.
Ţările UE au dispute de luni de zile pe tema plafonării preţului la gaze, dar până acum nu au reuşit să reducă diferenţele dintre opiniile lor.
Unii diplomaţi sunt sceptici cu privire la posibilitatea de a se ajunge la un acord săptămâna viitoare şi subliniază că ţările nemulţumite de ultima propunere au suficient sprijin pentru a bloca aprobarea acesteia.
Preţurile la gaze în Europa au crescut vertiginos în acest an, după ce Rusia a redus livrările de gaze în urma invaziei în Ucraina, ceea ce a dus la creşterea costurilor combustibililor şi a alimentat inflaţia.
Dar, în timp ce ţările pro-plafonare spun că măsura le-ar proteja economiile de costurile ridicate ale energiei, Germania – cea mai mare economie şi piaţă de gaze din Europa – şi Olanda s-au opus plafonării preţului la gaze, avertizând că măsura ar putea perturba funcţionarea normală a pieţelor energetice şi ar putea descuraja producătorii de gaze.
Cel mai recent proiect de propunere luat în considerare de ţări, consultat de Reuters, prevede ca plafonul să fie declanşat dacă preţurile depăşesc 220 de euro pe megawatt/oră timp de cinci zile pe contractul pe prima lună în hubul de gaze olandez Title Transfer Facility (TTF) şi dacă sunt, de asemenea, cu 35 de euro mai mari decât un preţ de referinţă pentru gazul natural lichefiat (GNL) bazat pe evaluările existente ale preţurilor GNL.
Această valoare este mai mică decât limita de 275 eur/MWh propusă de Comisia Europeană, dar cele 12 ţări au declarat că nu este suficient de scăzută.