- Google a raportat rezultatele din primul trimestru, care au depăşit toate aşteptările.
- Acţiunile Alphabet au crescut cu până la 5% după orele de tranzacţionare în urma acestei ştiri.
- Venituri: 69,7 miliarde de dolari efective faţă de 68,96 miliarde de dolari aşteptate.
Alphabet a raportat marţi rezultatele din primul trimestru, care au depăşit aşteptările, şi a autorizat totodată o răscumpărare masivă de acţiuni în valoare de 70 de miliarde de dolari. Acţiunile Alphabet au crescut cu până la 5% după orele de tranzacţionare în urma acestei ştiri, scrie Bloomberg.
Advertisment
Compania mamă a Google şi YouTube a raportat venituri care au depăşit aşteptările în segmentele sale de publicitate, chiar şi pe fondul unei încetiniri a publicităţii digitale la nivelul întregii industrii. Veniturile din publicitate ale YouTube au fost de 6,69 miliarde de dolari, o creştere mică, dar importantă, după mai multe trimestre dificile.
Unitatea Google Cloud a Alphabet a înregistrat, de asemenea, profit pentru prima dată, în timp ce veniturile din acest segment au crescut cu 28%, cel mai rapid dintre principalele segmente de activitate ale companiei.
Titlurile zilei
Iată care sunt cifrele cheie ale câştigurilor Alphabet, în comparaţie cu estimările analiştilor, compilate de Bloomberg şi citate de Ziarul Financiar:
Venituri: 69,7 miliarde de dolari efective faţă de 68,96 miliarde de dolari aşteptate
EPS (câştig per acţiune): 1,17 dolari reali faţă de 1,08 dolari aşteptaţi
Venituri din reclame Google: 54,55 miliarde de dolari reali faţă de 53,75 miliarde de dolari aşteptaţi
Venituri din reclame pe YouTube: 6,69 miliarde de dolari reali faţă de 6,64 miliarde de dolari aşteptaţi.